ANAF a prejudiciat bugetul cu 1,18 miliarde lei în procedurile de insolvenţă

Neînscrierea la masa credală, în termen legal, a creanţelor fiscale privind contribuabilii care au intrat în procedura de insolvenţă, nestabilirea şi neînregistrarea, în evidenţa contabilă, a creanţelor fiscale accesorii până la data deschiderii procedurii au produs statului prejudicii de 1,18 miliarde lei, potrivit Raportului public al Curţii de Conturi pe anul 2013, scrie Capital.

Pe lângă prejudiciile constatate de inspectorii Curţii de Conturi, o serie de abateri şi nereguli în activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a structurilor subordonate au condus la neîncasarea unor venituri semnificative pentru bugetul statului, relevă documentul menţionat.

 

Astfel, nevalorificarea informaţiilor fiscale deţinute de ANAF, neinvestigarea neconcordanţelor din declaraţiile fiscale ale contribuabililor, neconsultarea aplicaţiilor informatice sau a bazelor de date accesibile ANAF au condus la neîncasarea unor venituri de 388 milioane lei, iar nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor bugetare aflate în competenţa ANAF au avut un efect negativ de 347 milioane lei.

 

De asemenea, neincluderea în programul de control şi neefectuarea de inspecţii fiscale în vederea recalculării bazei de impozitare şi stabilirii sumelor suplimentare de TVA ca urmare a primirii actelor de control întocmite de structurile Direcţiei Generale a Vămilor (fosta Autoritate Naţională a Vămilor), cu obligaţii fiscale suplimentare la accize au generat neîncasarea a 217 milioane lei, nestabilirea, neînregistrarea, neurmărirea şi neîncasarea impozitului pe clădirile deţinute de persoane fizice şi juridice – 50 milioane lei, neefectuarea inspecţiei fiscale la contribuabilii care au depăşit plafonul de scutire a TVA şi care nu s-au declarat şi înregistrat ca plătitori de TVA – 46 milioane lei.

 

 
 

Raportul Curţii de Conturi mai arată că nestabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale în cazul nedepunerii declaraţiilor fiscale de către contribuabili (44 milioane lei) şi netransmiterea actelor rezultate în urma inspecţiei fiscale la serviciile specializate ale Direcţiilor Generale de Finanţe Publice pentru efectuarea controlului în vederea calculării TVA suplimentar şi a creanţelor conexe a condus la neîncasarea a 363 milioane lei.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here