Ample exerciţii antitero, desfășurate în centrul municipiului Iași

FOTO: Ziarul de Iași

Astăzi, între orele 10.00 – 12.00, în Piața Palat din municipiul Iași a avut loc un EXERCIȚIU DE ANTRENAMENT la care au participat structuri componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului din România, având drept scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate şi intervenţie în sistem integrat, în cazul rezolvării unei situații concrete.

 

 

 

La fața locului au acționat mai multe echipaje de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi sprijinite de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgența al județului Iași, Serviciului Român de Informaţii.

 

“MOLDAVIA 16” este un exerciţiu de antrenament planificat,  bazat pe scenarii adaptate după posibile situaţii reale, iar parte din activităţile, se vor desfăşura în spaţiul public, fără a afecta buna desfăşurare a activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie.

 

Exercițiile vor avea loc în zilele următoare și următoarele locații: ȘOSEAUA IAȘI – HLINCEA – 30 martie 2016, între orele 10.00 – 13.00, SEDIUL JUDECĂTORIEI IAŞI – 31 martie 2016, între orele 14.00 – 16.00.

 

În cazul cetățenilor care se vor afla în zona desfășurării unui exerciţiu, le adresăm rugămintea de a-și păstra calmul şi de a respecta indicaţiile forţelor de ordine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here