‘Amnistia a fost SCOPUL câştigării alegerilor. Guvernul Grindeanu este unul de MARIONETE’

 

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat la Realitatea TV că certurile care au avut loc miercuri au fost certuri politice şi se înscriu în logica de război instalat în ultima perioadă între Palatul Cotroceni şi Palatul Parlamentul şi anexa sa, Palatul Victoria. „Preşedintele Klaus Iohannis a fost consecvent strategiei lui, nu mă aşteptam la asta”, a precizat acesta, adăugând că şeful statului a vrut să facă două lucruri şi a reuşit.

Consultantul politic a precizat că preşedintele Iohannis a reuşit să-şi impună autoritatea personală în faţa guvernului de marionete PSDALDE.

„Autoritatea în faţa Guvernului şi-a impus-o prin faptul că şeful statului l-a forţat pe Sorin Grindeanu să spună ceea ce nu a făcut, mai exact că l-ar fi invitat pe preşedinte la acestă sedinţă, când, de fapt, noi ştiam că a fost anunţat de către SPP că preşedintele Iohannis este în drum către această şedinţă şi că va participa la ea. 1-0 pentru Iohannis. Şi 2-0 pentru Iohannis în meciul cu Guvernul PSD-ALDE, prin faptul că a ţinut presa în sală prin voinţa sa şi a comunicat presei ceea ce îşi dorea, mai exact că Guvernul ar fi avut o serie de proiecte ascunse care nu au mai intrat pe ordinea de zi, deşi se dorea asta”, a afirmat Cozmin Guşă.

„Nu ştim cum e, dar pentru faptul că preşedintele Iohannis nu a fost contrazis, trebuie să îl credem. Din acest motiv, acţiunea lui Klaus Iohannis, în ceea ce îl priveşte, a fost una eficientă pentru că aşa cum am remarcat preşedintele forţează un război în acest moment, pe acest aliniament, al legilor amnistiei şi graţierii, care îl caracterizează începând cu ziua de 1 decembrie prin refuzul său de a primi în tribuna oficială puterea, care atunci nu era putere, respectiv PSD şi ALDE, acum cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului”, a mai afirmat Cozmin Guşă.

„Am văzut un Guvern foarte timorat care se descurcă foarte greu fără şeful său politic, pentru că Liviu Dragnea era în avion în momentul şedinţei Executivului şi nu a putut fi contactat. În lipsa acestei conexiuni am văzut un Guvern timorat în faţa unor lucruri extrem de simple care puteau fi administrate corespunzător, cu respect instituţional şi cu precizie”, a mai spus Cozmin Gusă.

Citește și: Jurnalistul Ovidiu Ohanesian, dezvăluiri INCENDIARE despre Coldea: ‘Se ALBISE la față’

Potrivit acestuia, nu guvernarea bună a fost scopul câştigării alegerilor, ci amnistia a fost scopul câştigării alegerilor parlamentare, iar guvernarea bună este mijlocul pentru a ajunge la acest lucru.

„Liviu Dragnea şi ai săi şi-au propus o guvernare bună pentru cetăţeni cu tot felul de lucruri: creşterea veniturilor, un nivel de trai mai ridicat, tocmai pentru amnistie”, a spus consultantul politic.

„Această acţiune cu voce tremurândă şi cu mână tot tremurândă a Guvernului pe un subiect important, neasumându-şi decât după vizita lui Iohannis, a marcat o infrângere a celor din majoritatea parlamentare care nu va aduce pacea, ci dimpotrivă va ascuţi războiul”, a mai explicat Cozmin Guşă.

Acesta a mai spus că din câte a văzut în ultima periodă încep să cadă capete din cele pe care majoritatea parlamentară le viza.

„Telenovela care se prezintă acum public, ca să mă exprim pe româneşte: rahatul este aruncat în ventilator, este una îngrozitoare. Oricât de informat aş fi eu sau oamenii de lângă mine, nu mi-am închipuit că asemenea lucruri şi asemenea poterii, ca să folosesc un termen din micul Paris, ar fi posibile. Dar le vedem, vedem dovezi, vedem până unde am ajuns şi vedem cum arată statul România. Închipuiţi-vă că sunteţi nişte oameni care se uită la acest spectacol de la Paris sau Berlin sau Londra: Cum vi se pare statul român în aceste momente? Cum vi se pare atmosfera din România şi cât de înclinaţi aţi fi să faceţi parteneriate sau să vizitaţi această ţară? Nu prea… Acest lucru se îndreaptă exact împotriva spiritului nostru care dorim să fim parteneri, care ne dorim să fim mai primitori, inclusiv de capital străin. Nu vine nimeni în condiţiile astea. Dacă domnii care au câştigat alegerile nu vin rapid cu măsuri şi nu sunt corecţi, tot acest câştig al lor este în van şi nu vom avea posibilitatea să fructificăm un moment de linişte şi de pace”, a explicat Cozmin Guşă.

Conform acestuia, România este în război de prea mult timp. „Speranţa multora dintre cei care au votat această majoritate parlamentară este că se instalează pacea şi că vine un moment de construcţie, că şi capitaliştii români vor fi băgaţi în seamă… Asta se speră, nu o vânătoare de vrăjitoare şi un război politic. Trebuie să fii corect, nu trebuie să te ascunzi, dânşii s-au ascuns şi au primit astăzi o lovitură care ne arată că avem un Guvern slab şi pentru care nu s-a creat mecanismul politic de control promis”, a detaliat Cozmin Guşă.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here