Americani sunt uimiți și invidioși. Un cuplu de romi originari din România a trimis rudelor din țară mii de dolari obținuți din cerșit

Poliţia dintr-un oraş al statului american California a identificat recent doi romi originari din România care cerşesc de mai mult timp alături de copiii lor şi care au trimis mii de dolari rudelor din ţară.

 

Cuplul de romi, care strângea 400 de dolari în doar două ore, se folosea de doi copii mici pentru a câştiga simpatia trecătorilor, relatează siteul postului local de televiziune WFMY – TV. Prezenţa lor a fost semnalată poliţiei de cel puţin 10 ori în parcarea unui centru comercial aglomerat din oraşul Modesto, iar oamenii legii i-au avertizat de mai multe ori să renunţe la acest gen de activităţi.

 

Pentru a cere bani, romii foloseau o pancartă pe care scriau că îşi caută un loc de muncă şi că au nevoie de bani pentru mâncare şi combustibil. Interogaţi de poliţie, Marian Hornea, în vârstă de 27 de ani şi Elena Hornea, de 25 de ani, au recunoscut că cerşitul era pentru ei o activitate regulată şi că se foloseau de copiii în vârstă de 5, respectiv 7 ani pentru a câştiga simpatia oamenilor.

 

Oamenii legii au descoperit asupra lor chitanţe care atestau transferuri de bani către România în valoare de mii de dolari. Cei doi cerşetori au recunoscut că aveau o listă întreagă de locuri pentru cerşit din mai multe oraşe din California şi că trimiteau banii rudelor din România. După finalizarea procedurilor legale în asfel de situaţii, romii au fost eliberaţi de poliţie.

 

 

(Sursa: Yahoo!News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here