Un raport al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași a arătat că în primele două zile din 2025 au fost aplicate peste 250 de sancțiuni , valoarea amenzilor fiind de aproape 160.000 lei.
„În perioada 1 – 2 ianuarie 2025, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 250 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor au fost sesizate peste 60 de infracţiuni.
Poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 4 acţiuni şi s-a intervenit la 258 de evenimente, dintre care 243 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost aplicate 255 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 159.979 de lei și au fost sesizate 63 de infracțiuni.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 13 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 13 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Zeci de șoferi băuți prinși pe drumurile din Iași
La data de 2 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au oprit pentru control, pe DJ 282 E în comuna Lungani, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările.
La data de 2 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au oprit pentru control, în municipiul Iași, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările.
La data de 1 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit pentru control, în comuna Miroslava, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar cercetările sunt continuate.
Prins la volan cu carnetul suspendat
La data de 31 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit pentru control, în orașul Hârlău, un autoturism condus de un bărbat.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate.
Zece dosare penale pentru șoferii din Iași
În perioada 24 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse de persoane aflate sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 1.169 de testări cu aparatul alcooltest.
În urma neregulilor constatate, au fost întocmite 10 dosare penale și au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 pentru conducere sub influența alcoolului și 106 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 23 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Sancțiuni pentru viteză. Șofer prins cu peste 100 la oră pe un drum din Iași
La data de 2 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză pe drumurile publice.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 16 testări cu aparatul alcooltest.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.365 de lei, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice și 9 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Spre exemplu, un bărbat de 40 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul C. A. Rosetti, din municipiul Iași, cu viteza de 101 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h.