Andreea Rotaru
- dezbatere intensă în cadrul primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru de la Iași ● studenți ai Facultăților de Teatru din România față în față cu directori de teatru ● piața muncii pentru absolvenții de la Arte – crize și soluții
Sectorul profesional trebuie sau ar trebui să dispună de statistici atent concepute prin care să prezinte comunităților câți dintre absolvenții facultăților de profil reușesc să se angajeze în domeniul ce l-au ales. Din păcate, problema este una general valabilă pentru mai toate domeniile de activitate care, în momentul de față, nu dispun de evidențe numerice, situația devenind una difuză. Așa apare bine-cunoscuta problematică a numărului de absolvenți ce intră pe piața muncii.
Festivalul Național al Școlilor de Teatru, aflat la prima ediție, a găzduit o dezbatere pe cât de importantă pe atât de necesară contextului cultural în care ne aflăm, subiectul abordat făcând referire la modul în care absolvenții de teatru se pot integra activ, în societate. Dialogul, moderat de directorul Școlii Doctorale de Teatru, prof.univ.dr. Călin Ciobotari, i-a avut ca invitați pe cinci directori de teatru din zona Moldovei și anume Angela Zarojanu (Teatrul „Matei Vișniec” Suceava), Alexandru Vasilache (Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani), Eduard Burghelea (Teatrul „Bacovia” Bacău), Radu Nechifor (Teatrul „Maria Filotti” Brăila) și Florin Toma (Teatrul „Fani Tardini” Galați).
Există posturi, dar sunt blocate…
La nivel național, numărul de absolvenți ce ies din facultățile de teatru anual se situează în jurul a 200, doar la actorie iar posturile vacante scoase la concurs de instituțiile de spectacole sunt extrem de puține. Pornind de la acest aspect, Călin Ciobotari a deschis dialogul referindu-se la angajările ce s-au realizat în ultima perioadă în teatrele enumerate mai sus.
Posturi există, însă marea majoritate sunt blocate, Florin Toma argumentând că „în momentul de față, legislația nu permite organizarea concursurilor”. Tinerii ce aleg să studieze teatrul și să pășească pe acest drum, pornesc cu un bagaj considerabil de vise, dorințe și așteptări. Lupta, adeseori crâncenă, începe după finalizarea studiilor, când tânărul absolvent se găsește aruncat într-o societate care te obligă oarecum să îți croiești un rost. În momentul de față, soluția pe care o pot oferi instituțiile culturale de stat constă în încheierea unui contrat de muncă pe o perioadă determinată cu posibilitatea de a continua colaborarea de la un an la altul.
Un alt aspect adus în discuție a fost cel al libertății unui manager. Poate un director de teatru să modeleze activitatea instituției ce o conduce sau este constrâns de considerente social-politice? Răspunsurile invitaților, oneste de altfel, au creionat caracterul vital al relației dintre cultură, educație, societate și politică. Angela Zarojanu a considerat că „nu trebuie să amestecăm cultura cu politica chiar dacă între ele trebuie să existe legături”. Și societatea, la rândul ei, are nevoie de zona culturală pentru că prin cultură se pot construi veritabile evenimente ce vor oferi comunităților valoarea specifică. Tot directoarea Teatrului sucevean a mai adăugat că „misiunea noastră este de a face front comun, astfel încât cultura să-și câștige locul pe care îl merită”.
Cu toate astea, acțiunile unui manager necesită o cugetare atentă, raportată și la celelalte instituții existente în stat, așa încât abilitățile de a căuta, dar mai ales de a găsi noi căi de comunicare cu celelalte domenii de activitate să fie eficient înlesnite. Dacă scopul unui teatru este de a crește potențialul cultural al societății, atunci sarcina administrației locale este de a conștientiza acest lucru și de a sprijini cât este cu putință zona artistică. Radu Nechifor este de părere că „este treaba noastră ca din banii pe care îi avem să facem spectacole bune”.
Totul se clădește doar și prin relații. Ele sunt cele ce pot asigura schimbarea și rezistența unui teatru. Lucrul în colectivitate presupune numeroase parteneriate fără de care proiectele culturale nu s-ar putea realiza și „atâta timp cât există o relație bună cu Ordonatorul de Credite, există posibilitatea de a construi relații de colaborare”, mărturisește Eduard Burghelea.
Actorul angajat, dar …mort
În ceea ce privește actorii angajați pe perioadă nedeterminată cu o activitate pasivă, neconvingătoare, aici discuțiile cer unele nuanțări. Fie că ne referim la cei de vârstă mai înaintată sau cei mai tineri, la cei într-o formă de lucru maximă sau cei care, poate, trec printr-o perioadă nefastă, angajamentele lor profesionale presupun o analiză amănunțită. Cu atât mai mult cu cât zona vizată este cea artistică, unde caracterul sensibil al circumstanțelor de lucru este mai ridicat comparativ cu celelalte zone de activitate. Alexandru Vasilache spune că „mi-aș dori foarte mult să existe sânge proaspăt, capabil de a crea acel conflict constructiv ce poate oferi trupei un ritm aparte.” Modul de gândire al unei echipe manageriale puternice e cel care poate revigora prin efervescență și energie contextele perimate în timp ce o privire cât mai cuprinzătoare care să încorporeze atât componența colectivului cât și factorii ce vin din exterior este una de bun augur. Situațiile tulburi sunt inevitabile, iar dacă „un artist devine nociv pentru trupă, atunci el trebuie înlăturat pentru că, dacă rămâne, va afecta trupa respectivă”, afirmă Radu Nechita. Un alt punct de vedere a fost expus de Florin Toma, care consideră că această „suferință” a teatrelor, mai exact cea a actorilor inactivi este întreținută și de Codul Muncii, cel care apără drepturile angajatului. Asta îi obligă pe directori să găsească soluții cât mai eficiente și creative astfel încât fiecare angajat să fie valorizat.
Ce fac după absolvire? Posibile soluții…
Imaginația reprezintă unul din instrumentele fără de care actorii, regizorii, dramaturgii, directorii, oamenii simpli, nu se pot lipsi, motiv pentru care profesorul Călin Ciobotari și-a provocat invitații la un exercițiu imaginativ, dar pragmatic. Dacă astăzi s-ar afla în postura de studenți, ce ar întreprinde pentru a se angaja la un teatru? „Să nu rămână singuri” ne spune Alexandru Vasilache, indiferent de numărul încercărilor sau al eșecurilor. Sunt mulți cei care își doresc, mult prea puțini cei ce reușesc însă chiar și așa se pot lega conexiuni între absolvenți care se află în aceeași situație vulnerabilă.
În viziunea Angelei Zarojanu, vizibilitatea este vitală. Studentul are datoria de a se face cât mai vizibil încă din anii studenției. Dincolo de studiul zilnic, de efortul intelectual pe care trebuie să îl depună, tânărul are datoria de a căuta mijloace prin care cei din jurul lui, fie că vorbim de regizori sau directori, să știe că el există și că are potențial.
O altă afirmație puternică a fost cea a lui Florin Toma și anume: „un loc de muncă stabil vine la pachet cu un confort care poate ucide din punct de vedere artistic”. Tinerii nu au experiența necesară pentru a gestiona pericolele inerente confortului, nevoia de experiment în cazul lor este una acută pentru că ei îl asociază cu dezvoltarea profesională și umană. Pentru a-și dezvolta abilitățile au nevoie de zbucium, frământări și tumult, capabile de a le potența creativitatea. Zona independentă, una insulară, dar care și ea la rândul ei este problematică, poate asigura absolventului o ucenicie ce îi va fi de mare folos în viitor tocmai prin confortul atât de inconfortabil dar inovativ al spațiului neconvențional. „Dacă îți faci meseria cu credință, te va vedea cine trebuie…”, este opinia directorului Nechifor, în timp ce managerul băcăuan Eduard Burghelea consideră că munca necontenită este cea care va garanta negreșit reușita profesională.
FNST, un început de drum…
Așadar, încredere, putere, imaginație, vizibilitate sunt atribute indispensabile pentru o carieră teatrală de succes. Dar toate aceste aspecte ridică și o sumedenie de întrebări. Cum poți crea această vizibilitate? Unde anume și când pot fi văzuți studenții? Răspunsurile se regăsesc, printre altele, în organizarea unor festivaluri de promovare; școlile de teatru, teatrele au datoria de a crea acest tip de manifestări în așa fel încât studenții să beneficieze de contexte în care să-și etaleze arta. Festivalul Național al Școlilor de Teatru este, în acest sens, un util demers inițiat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.
Partea a doua a discuțiilor generate de directorul Școlii Doctorale de Teatru a fost dedicată dialogului cu publicul prezent în sală, un public mixt alcătuit din profesori, jurnaliști, absolvenți și numeroși studenți care au avut șansa de a conversa cu managerii invitați. Parte din chestiunile discutate au făcut referire la absența unor legături profunde între studenți și teatrele de stat. Teatrul cere implicare activă și seriozitate, cere stăpânirea unor strategii cu ajutorul cărora promovarea să fie una cât mai performantă, cere efort și dăruire și cu certitudine sunt multe aspecte care nu au fost încă dezbătute dar cu atât mai bine. Tipul acesta de dezbateri lasă timp de gândire, oamenilor din breaslă, pentru viitoare discuții benefice. Pentru profesori și studenți deopotrivă, pentru directori, pentru o piață a muncii cât mai temeinic dezvoltată.
