Alocaţiile de stat şi de hrană pentru copii ar putea fi majorate din 2015

 

 

Alocaţia de stat şi alocaţia de hrană pentru copiii din centrele de asistenţă socială ar putea fi majorate din 2015, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, precizând că în prezent o echipă interministerială „lucrează” la aceste creşteri ale alocaţiilor.
 

„Într-o echipă interministerială se lucrează la majorări privind alocaţia de stat pentru copii şi la alocaţia de hrană pe zi pentru copiii din centrele de asistenţă socială. Aceasta din urmă nu a mai cunoscut o creştere din 2008 şi aici ştiu că ar trebui o indexare cu 33 la sută, cât a fost rata inflaţiei din 2008 încoace. Sunt în fază de estimări şi studii de impact pe buget, pentru a vedea cum se încadrează în marja de deficit. Este o preocupare a Ministerului Muncii, iar ministrul Rovana Plumb este preocupat de aceste aspecte. Cred că majorările ar putea fi aplicate din 2015”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social.

 

Potrivit acesteia, din 2008 nu au mai avut loc majorări în niciun domeniu ci, dimpotrivă, „au fost bugete de austeritate şi tăieri”.

„Austeritatea nu ne-a adus nimic bun, nu milităm pentru o Europă a austerităţii, ci pentru una socială, în care cei care au nevoie de sprijin să fie sprijiniţi”, a susţinut ministrul delegat pentru Dialog Social.

 

Vicepremierul Liviu Dragnea declara, în 8 mai, că Ministerul Muncii analizează posibilitatea majorării alocaţiilor, el arătând că o asemenea măsură se poate pune în discuţie numai după venirea delegaţiei FMI şi că eventuala creştere trebuie să fie susţinută de economie.

El spunea că Guvernul are ca obiectiv creşterea progresivă a alocaţiilor, însă îşi propune să aibă o abordare realistă, care să fie susţinută şi de posibilitate şi nu intenţionează să aibă o abordare populistă a acestei teme.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here