Alina Bica s-a răzgândit: nu mai vine la Iaşi

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, s-a răzgândit: nu mai vine avocat la Iaşi. Ea înaintase încă de la finele săptămânii trecute o solicitare către Baroul Dolj de îns­criere în tabloul definitiv al avocaţilor de acolo, menţionând că vrea să activeze ca apărător la Iaşi.

 

Pe 17 martie, Bica a fost reprimită în avocatură, însă s-a răzgândit şi, în loc de Iaşi, a cerut să se transfere la Bucureşti.

„Noi îi dăm un aviz de principiu, trimi­tem dosarul profesional şi Baroul Bucureşti decide dacă o primeşte sau nu. Din punctul meu de vedere, există prezumţia de nevinovăţie, iar exclude­rea din profesie pentru nedemnitate se dispune când hotărârea este definitivă. Doamna Bica se află în fază de cerce­tare, este avocată şi, neavând o hotărâre definitivă de condamnare, are dreptul să îşi exercite activitatea unde vrea în România“, a precizat decanul Baroului Dolj, Lucian Săuleanu, pentru Ager­pres. 

 

Alina Bica a devenit avocat începând din 2011, însă a fost suspendată după ce a ales o carieră în magistratură.

Suspendată a fost şi din magistratură după ce a fost trimisă în judecată în două dosare de corupţie.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here