Punctuală și disciplinată, dedicată, curioasă și tentată de noi provocări, Alice Veliche acceptă și învață stiluri noi coregrafice, ascultă și îndeamnă viața să-i fie părtașă pe scenă. Trăiește precum dansează, lucrează cu empatia și cu zâmbetul. Are energii cât pentru zece, e generoasă și mereu disponibilă pentru un nou proiect. În prag de licență, Alice este deja un pariu major al Facultății de Teatru, secția Coregrafie. (Lavinia Lazăr)
Lavinia Lazăr: Dacă te-ai trezi dintr-un vis și ai avea doar câteva minute să explici cine ești, cum ai alege să te prezinți?
Alice Veliche: O fată de 22 de ani care încearcă să vadă frumosul în tot ceea ce este în jurul ei.
Unde mai vezi frumosul în această lume?
Dacă încerci să vezi ce e în jurul tău și dacă ești concentrat asupra tuturor lucrurilor, nu ai cum să nu-l vezi. La un moment dat, la un examen, am fost întrebată de profesor care a fost cea mai frumoasă experiență artistică. Am răspuns că eu simt mirosul unei zile, adică fiecare zi miroase într-un fel pentru mine – a fericire, a tristețe, a o amintire veche.
Cum miroase ziua de astăzi?
Ziua de astăzi e puțin tristă și puțin tensionată, dar nu știu de ce.
(încep să râd): Sper să nu fiu eu cauza.
Nu, dar și în tristețe sau tensiune poți să vezi frumosul. Dacă mergi pe stradă și preiei din toate stările pe care le vezi în jurul tău, tot vei vedea ceva frumos în asta.
Să înțeleg că ești o fire empatică. Ăsta e un pericol sau un avantaj?
Da. Cred că ambele. Poate fi un avantaj în ceea ce privește creația, că ai de unde extrage resursele și un dezavantaj că de cele mai multe ori te implici foarte mult în anumite lucruri și te acaparezi într-un mod negativ, ceea ce nu e foarte benefic pentru sănătate.
„Încerc foarte mult să mă îndrept spre zona de dans contemporan”
Te-ai născut în Piatra Neamț și ai studiat coregrafia la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Pe parcursul anilor de studii ai fost implicată în foarte multe proiecte, ca de exemplu „Captivă în întuneric”, „Confesiune”, „Noi, cei de ieri și de azi”, „Juxtapuneri”, „PRO-ȘTI”, „Du-te soare, vino lună”, „Nastasia”, „Just DANCE”, „Chip de foc”, „Hamlet”. Ce te-a determinat să nu refuzi aceste propuneri?
Din clasa a V-a până în clasa a XII-a am făcut street dance însă pe atunci era doar un hobby. Am studiat la un liceu teoretic, profil uman, și, după terminarea lui, m-am gândit să dau la Facultatea de Teatru, specializarea coregrafie. Am reușit. Nu aveam atâtea cunoștințe ca restul colegilor mei care terminaseră un liceu de Arte, de aceea am avut dorința mare de a învăța și de a descoperi cât mai multe lucruri. Voiam să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu și am început să citesc despre coregrafi, despre tot ce s-a întâmplat înainte. Am citit despre istoria baletului și despre istoria dansului în general. Voiam să mă implic și să-mi diversific stilul coregrafic și cred că asta e foarte important. Asta a fost ținta mea de la început.
Ți-ai găsit un stil coregrafic sau mai cauți?
Încă sunt în căutări, însă pot spune că street dance-ul se mai resimte în coregrafia mea, dar încerc foarte mult să mă îndrept spre zona de dans contemporan. Dansul contemporan are o plajă imensă, însă iau câte ceva din fiecare pentru a-mi forma un stil propriu.
„O mișcare degeaba are tehnică, dacă nu are în spate un gând sau o temă”
Ești și instructor de dans la o școală privată destinată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani. Cum ai ajuns să-ți dezvolți o meserie prin dans?
La școala Ikim Dance Academy predau street dance. Am văzut un anunț, am fost, am vorbit la interviu și mi s-au dat câteva grupe de copii cu care să încep. Sunt trei grupe cu vârste diferite: începători, intermediari și avansați. La început aveam doar o grupă și am început să am rezultate cu ei și acum am trei grupe, adică peste 40 de copii.
Colaborarea cu nume importante din lumea coregrafiei și a dansului precum Andreea Gavriliu, Lorette Enache, Georgeta Corca, Sandra Mavhima, Andreea Novac, Mihai Mihalcea, Tjasa Zilbert, Ivaylo Dimitrov a contribuit la parcursul tău educativ. În ce fel te-au influențat aceste întâlniri?
În afara faptului că am învățat lucruri strict tehnice bazate pe coregrafie, fiecare nume menționat are propriul stil de a se exprima și de a preda coregrafia. Cel puțin pe mine acest lucru m-a învățat cum să lucrez cu oamenii, cum să le explic mișcările, cum să îmi formez un substrat. O mișcare degeaba are tehnică, dacă nu are în spate un gând sau o temă și am încercat să iau de la fiecare câte puțin.
Se „fură” meseria asta, Alice?
(convinsă): Da!
Cel mai recent eveniment la care ai semnat coregrafia și regia a fost chiar spectacolul tău de licență, intitulat Out of the blue. Cum ai gândit spectacolul?
(concentrată și gânditoare) Eu nu sunt adepta unui stil narativ foarte bine stabilit. În primul rând am vrut să fie ceva cunoscut de toată lumea, ceva ce se petrece în viața tuturor și m-am gândit la societate; mi-am ales trei secvențe coregrafice care au la bază câteva fracture sociale des întâlnite, din punctul meu de vedere, la ora actuală: relația societății cu minoritățile sexuale, tehnologia care ne acaparează și, ultima, modul în care încearcă societatea să ne uniformizeze ca individ, să fim toți în același tipar. Mi-am ales aceste trei secvențe, binențeles că pe lângă ele erau alte subteme, dar eu am încercat să mă concentrez pe astea trei și am vrut să le tratez independent una de cealaltă.
Cum ai reușit să convingi membrii echipei să ți se alăture în acest proiect?
În anii de studiu, m-am implicat în multe proiecte și am fost foarte serioasă în ceea ce am făcut, nu am renunțat nicioadată la niciun proiect, veneam mereu la toate repetițiile, nu am dezamăgit pe nimeni și cred că acest lucru s-a transmis și s-a văzut că sunt o persoană cu care chiar se poate lucra.
Menționai în alt articol că acest spectacol Out of the blue „este despre fractura comunicării”. Ai dori să mai modifici conținutul? Simțeam nevoia de o continuare a scenelor…
Foarte multă lume mi-a spus că mai lipsea ceva sau că a durat foarte puțin.
S-a terminat brusc.
M-am gândit să-l mai extind și să fac un moment în care toate cele trei secvențe se unesc; să existe conexiune între indivizii din primul moment și din ultimul.
Am remarcat că pentru tine spectacolele de dans înseamnă și teatralitate. Ce rol are mișcarea în reprezentațiile de teatru?
Mișcarea spune mai mult decât ar putea spune un cuvânt; în plus, o face mult mai ușor. Am citit o carte acum ceva timp, Limbajul trupului; am aflat de acolo că noi ne exprimăm mai mult de 80% prin corp, gestică sau mimică. Eu cred că asta exprimă mișcarea: niște vorbe care sunt transpuse prin corp.
Ce tip de mesaje mai are nevoie publicul să primească prin intermediul spectacolelor coregrafice?
Eu cred că vor ceva prin care să se regăsească, caută un refugiu prin care să uite de toate grijile pe care le au, pentru că toată lumea sau majoritatea e foarte tensionată; unii caută o suferință de-a lor ca să vadă că nu sunt singurii care mai trec prin asta. Acest fapt le aduce cumva o alinare. Unii dintre ei vor să fie surprinși, își doresc ceva nou…
„Astă seară mixăm ochiuri”
În perspectivă, îți dorești înființezi o companie de dans contemporan?
Nu m-am gândit la asta. Deocamdată vreau să îmi dezvolt tehnica coregrafică. Consider că în cei trei ani de Facultate am învățat, dar încă nu destul. Trebuie să lucrez cu corpul.
Ai un ritual zilnic pe care-l faci în ceea ce privește mișcarea corpului?
În fiecare zi sunt în sala de coregrafie a facultății. Lucrez în fiecare zi pentru corpul meu și pentru a descoperi elemente noi. Cred că ăsta-i secretul.
Ce proiect, din cele de până acum. te-a reprezentant cel mai bine?
Toate, însă cel mai apropiat este spectacolul meu de licență pentru că toate ideile au ieșit din mine, eu l-am conceput de la început la sfârșit. Am avut niște oameni foarte frumoși cu care am lucrat și care mi-au fost alături. M-am simțit în largul meu. Am putut să fiu eu și să spun orice nebunie care mi-a trecut prin cap, știind că sunt acolo și înțeleg. Nu am simțit în niciun proiect că nu-mi găsesc locul. Am încercat să mă adaptez în funcție de spectacol, de coregraf sau de interpreți. Asta-i cel mai bine: să trăiești din energia celui de lângă tine.
Ce ne mai pregătești?
Am încercat să termin spectacolul de licență mai repede pentru a mai realiza un proiect. M-am gândit doar la titlu: Astă seară mixăm ochiuri. Va fi un spectacol despre toate sensurile pe care le-ar putea avea cuvântul ochi.
Un coregraf reprezentativ pentru tine?
Dimitris Papaioannou.
Ultima carte citită?
Interpretarea viselor scrisă de Sigmund Freud.
Ultimul spectacol vizionat?
Cataclisma, regizat de Andreea Gavriliu.
Două lucruri fără de care nu ai mai fi fericită?
Familia și dorința de a cunoaște mereu. Asta mă face să fiu atât de vie.
Un tic verbal?
„Deci”. Încep foarte multe propoziții cu acest cuvânt.
Un zgomot irezistibil?
Trosnitul oaselor. Mă relaxează și știu că îmi elimin tensiunea din corp.
Cea mai mare realizare a ta de anul trecut?
Participarea mea la Gala Tinerilor Coregrafi de la Sibiu.
Cea mai plăcută amintire din copilărie?
(pusă brusc pe gânduri, emoționată) Unele din cele mai frumoase amintiri sunt cu vecinii și cu prietenii mei când stăteam în natură. Toate amintirile mele frumoase din copilărie sunt legate de natură și de bunica.
Dacă ar veni apocalipsa peste o oră și ai știi asta, ce ai mânca ultima oară?
(cu zâmbetul pe buze): Cartofi prăjiți.
Și o băutură?
(râde) Apă, pentru a compensa cu ceva sănătos și pentru avea conștiința împăcată.
Ultimul film văzut?
I am legend.
(Interviu realizat de Lavinia Lazăr)
