Reprezentantul României la OMS, deputatul Alexandru Rafila (PSD), a declarat duminică la Antena 3 că situația pandemiei în România ar putea să fie mult mai rea decât se crede pentru că secțiile ATI sunt pline deși numărul zilnic de noi cazuri este abia la jumătate față de numărul de cazuri din valul II.
„Noi ne regasim acum in situatia in care sectiile ATI alocate pacientilor COVID sunt pline iar cifrele ne arata ca suntem la jumatate din numarul de cazuri inregistrate in noiembrie cand erau 10.000 de cazuri (pe zi) si acum sunt 5.000 de cazuri (pe zi). Asta imi genereaza o preocupare pentru ca nu stim care este situatia reala, vedem doar presiunea pe sistemul de sanatate”, a declarat Alexandru Rafila.