Alexandru Micu, „magicianul“ notelor muzicale. Un tip de geniu: de la țambal, la Mettalica

Alexandru Micu este „one man show” la instrumentul pe care îl stăpânește atât de bine, făcând solo-uri la țambal de 20 de minute. Cântă de mic, de la muzică populară până la jazz și muzică clasică. A studiat țambalul la Strasbourg și a făcut, în paralel, jazz contemporan.

 

Puţină lume şi-ar putea imagina că ţambalul ar putea fi „cheia“ unei formaţii.

Acest lucru a fost reuşit de un muzician din Bârlad, Alexandru Micu, un adevărat „magician“ al notelor muzicale, care poate cânta la instrumentul său cover-uri după Metallica, Eagles sau Queen, la fel de bine ca o horă sau ca o sârbă.

 

Gelos pe fratele clarinetist

Alexandru Micu s-a născut în Bârlad, dintr-o familie de muzicieni, susţinerea părinţilor jucând un rol foarte important în debutul muzical al acestuia.

Primii paşi în muzică Alexandru i-a făcut la vârsta de 6 ani, când mama sa a decis ca el să ia cursuri de vioară la Şcoala „Nicolae Tonitza“ din Bârlad. „Nu am continuat prea mult la vioară pentru că simţeam că ceva nu mă atrage acolo şi voiam altceva. În clasa a III-a am devenit gelos pe fratele meu. El cânta la clarinet şi mergea într-un ansamblu folcloric. Într-un final, m-a luat cu el şi am văzut un instrument care parcă îmi spunea să-l iau acasă cu mine“, îşi începe povestirea Alexandru Micu.

 

 

Dacă vreți să vă convingeți de ce știe să facă Alexandru Micu, urmăriți-l pe YouTube

Aşa a pornit dragostea pentru ţambal

Dirijorul orchestrei l-a vazut cât este de impresionat de acel instrument şi i-a propus să ia lecţii de ţambal cu el. „Am fost în al nouălea cer de bucurie! Pe parcursul şcolii generale, am mers, în paralel, cu două instrumente. Cântam la violă şi la ţambal. La sfârşitul clasei a VII-a s-a produs o ruptură în inima mea. Primisem o ofertă de la un ansamblu profesionist din Bacău şi a trebuit să mă de familie, de prieteni, de pedagogul care îmi dăduse «aripi» să cânt la ţambal“, îşi aminteşte emoţionat Alexandru.

 

Jazz contemporan la Strasbourg

În timpul liceului, Alexandru participă la diferite concursuri naţionale de muzică clasică, modernă şi muzică tradiţională şi participă la mai multe turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate, alături de grupuri de muzică clasică şi jazz.

„În 2002 am început studiile universitare la Academia de Muzică «Gheorghe Dima», din Cluj-Napoca, la clasa de percuţie a lui Grigorie Pop. În anul 2007 am început studiul muzicii contemporane şi a jazz-ului la clasa de ţambal a profesorului Luigi Gaggero, la Conservatorul Naţional din Strasbourg, şi, în paralel, la Universitatea «Marc Bloch», unde am studiat muzicologia şi arta jazz-ului contemporan“, precizează muzicianul.

 

În Trupa Melodi, din 2008

Proiectul Trupa Melodi a luat fiinţă în 2008 şi Alexandru Micu se declară mulţumit că a reuşit să dezvolte foarte bine acest proiect: „A apărut din dorinţa de a oferi servicii muzicale cât mai profesioniste pe piaţa românească – şi nu numai! Formaţia îi mai are în componenţă pe Adrian Dura, Albert Grădinaru, Laurenţiu Lazăr, Lucian Nechita, Tony Ursu şi Simona Micu. Vorbim despre oameni care au studiat în toate colţurile lumii şi care au o experienţă foarte mare. Acest proiect este la un nivel foarte înalt.“

 

 

Tânărul artist provine dintr-o familie muzicală, el fiind veriga dintre tradiție și modernism

Cântă împreună cu soţia sa

Alexandru Micu este căsătorit şi se declară un familist convins. „Cea mai mare bucurie este familia mea. Am o familie frumoasă, care îmi dă idei să compun numai «perle» muzicale. Cânt alături de soţia mea, Simona, care, din 2009, este şi solistul trupei. Împreună avem o fetiţă de 3 ani, Ioana. Muzica noastră li se adresează oamenilor ce vor să simtă linişte şi, în acelasi timp, şi distractie şi show“, se destăinuie Alexandru.

 

Metallica, Eagles sau Queen, cântate la ţambal!

Trupa Melodi combină foarte bine muzica de petrecere cu cover-uri după piese celebre internaţionale.

„Metallica, Eagles sau Queen sună foarte surprinzător, dar, în acelaşi timp, magnific – chiar şi pentru mine! Nu mă aşteptam să îmi placă aşa de mult şi chiar să o trăiesc în timp ce cânt. Muzica dance, muzica populară, dar şi cover-urile se împacă foarte bine, atât timp cât îţi faci treaba ca un adevărat profesionist! Am cântat până acum alături de voci renumite, precum Marcel Pavel, Andra, Laura Lavric, Mioara Velicu, Connect-R, Adrian Enache, Andreea Banică sau Ovi Jacobsen. Ultima colaborare pe care am avut-o a fost în luna februarie, cu Laurenţiu Duţă, cu care am lucrat câteva cover-uri internaţionale de Edith Piaf, Louis Armstrong…“, menţionează muzicianul bârlădean.

 

Citește și MASACRU: dispar ZECI DE HECTARE din pădurea de la Dobrovăţ. 7EST i-a surprins în plină acțiune pe hoții de lemne

 

Anul acesta, primul album

Este un instrument destul de pretenţios şi care nu e prea des întâlnit într-o formaţie ce cântă muzică dance sau cover-uri internaţionale, dar Alexandru consideră că ţambalul este de multe ori cheia show-ului. „Mai mult ca sigur anul acesta vom lansa primul album. Deja avem câteva compoziţii, câteva idei implementate în studioul meu şi ne dorim să-l finalizăm cât mai repede.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here