Alexandru Frâncu, unul dintre fondatorii Paraziţii, ARESTAT pentru 30 de zile pentru luare de mită

FOTO: someseanul.ro

FOTO: someseanul.ro

Alexandru Frâncu, fondatorul trupei Paraziţii, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins luând mită 6.000 de euro. Complicele său a primit de asemenea mandat. Cei doi sunt acuzaţi că au intermediat obţinerea de avize de la Ministerul Culturii pentru autorizaţii de construire a clădirilor de patrimoniu, pentru care cereau şpagă de până la 10.000 euro. 

 

La data de 28.01.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Frâncu Alexandru şi Obreșcof Petre, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 

 

Din probele administrate până în prezent a rezultat că, la datele de 26.01.2016 și 27.01.2016, inculpatul Frâncu Alexandru a pretins de la numitul C.F. suma de 10.000 de euro, direct și prin intermediul inculpatului Obreșcof Petre, în baza înțelegerii cu acesta din urmă, lăsând să se creadă că are influență pe lângă funcționari din cadrul Direcției de Cultură Patrimoniu Cultural și Culte a Ministerului Culturii pentru obținerea unui aviz, necesar la Primăria Municipiului București pentru emiterea unei autorizații de construire, solicitată de C.F. pentru construirea unui imobil în sectorul 1. La data de 28.01.2016, inculpatul Obreșcof Petre a primit de la C.F. suma de 6000 de euro din suma totală de 10.000 de euro pretinsă, în scopul mai sus menționat.

La data de 28.01.2016, s-a dispus reţinerea celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 24 de ore, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.  În cursul zilei de azi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Angajaţi ai Direcției Generale Juridice și Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii sunt bănuiţi că au luat mită sume de până la 10.000 de euro, ca să acorde avize de construcție pentru clădiri de patrimoniu.

 

 

(Sursa: b365.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here