Alex Oprean (Tabăra Junior Smile): „Tinerii noștri prieteni nu apucă să simtă lipsa gadget-urilor”

De fiecare dată, în timpul vacanțelor de vară sau de iarnă, părinții se confruntă cu mari probleme: ce va face copilul, cum își va umple timpul liber, ce trebuie făcut pentru a-l dezlipi de calculator sau tabletă?

Ce înseamnă o tabără modernă, în care copiii se află în siguranță și permanentă supraveghere, în care nu apucă să se plictisească și din care nu lipsesc activități sportive, ori care pun la încercare mintea și imaginația, aflăm de la Alex Oprean, unul dintre artizanii proiectului Tabăra Junior Smile.

Cum a luat naștere Junior Smile? Cât de greu a fost începutul?

Proiectul Junior Smile a luat naștere în 2013, la solicitarea unui grup de cunoscuți, care doreau să le ”salvăm” copiii din lumea virtuală a calculatoarelor, să îi scoatem în natură. Astfel, împreună cu colegii mei, Bogdan și Adi, am organizat prima tabără pentru un grup de 20 de copii. Nu aș putea spune că a fost greu. Lucrurile au mers de la sine. Copiilor le-a plăcut grozav, părinților le-am câștigat încrederea, astfel că în vara anului 2018 am organizat tabere pentru 280 de copii.

Cui se adreseaza taberele pe care le organizați?

Tuturor copiilor cu vârste între 7 ani și 16 ani dornici de mișcare și de socializare în vacanțele de vară și de iarnă. Avem două locații, copiii fiind împărțiți pe criterii de vârstă. La Kids sunt cei între 7 și 11 ani, iar la Teen cei între 12 și 16 ani. Copiii nu trebuie să aibă aptitudini speciale. Trebuie doar să fie dornici de aventură, cunoaștere, experiențe inedite, prieteni, și multă distracție.

Ce resurse materiale și umane sunt necesare pentru organizarea acestor activități? Ce pregătiri are staff-ul care însoțește copiii?

Toate aceste activități se desfășoară într-un cadru feeric și familial, la Gura Humorului și în împrejurimi,  condițiile de masă și cazare sunt de 3 stele, la un hotel situat în centrul turistic al orașului.  Avem tot timpul două autocare la dispoziție, beneficiem de exclusivitate la pârtia de schi, bazin de înot olimpic, hoteluri, terenuri de sport acoperite și în aer liber, trasee spectaculoase de drumeție, locuri speciale pentru campare, etc. Condițiile oferite de noi sunt de cea mai bună calitate. Din momentul în care copiii se urcă în autocarele noastre, până se întorc la parinți, facem în așa fel încât să nu le lipsească nimic. De toate acestea ne ocupăm noi și o echipă tineri profesori, foști studenți ai noștri pe care îi alegem cu mare atenție. Nu lucrăm cu voluntari și ne fidelizăm colaboratorii, creând astfel o atmosferă plăcută și familiară pentru micii noștri prieteni

Ce se întamplă efectiv în taberele de vară și în cele de iarnă?

Taberele de vară oferă următoarele activități: drumeții, escaladă, tiroliene, înot, campare, echitație, mountain biking, caiac, orientare cu busola, auto-apărare, jocuri sportive, ateliere de creație, concursuri de talente, petreceri tematice, excursii în zona Bucovinei, noțiuni de prim ajutor, etc

Taberele de iarnă sunt dedicate cursurilor intensive de schi și snowboard, dar și altor activități precum:  înot, ateliere de creație, concursuri de talente, petreceri tematice, noțiuni de prim ajutor, etc.

În taberele Junior Smile se pune un foarte mare accent pe activitățile de socializare. În programul fiecărei zile își găsesc locul diferite jocuri de socializare, activități de relaționare, lucru în echipă. Toate acestea sunt condimentate de petrecera din ultima seară – unde copiii sunt stimulați să își prezinte aptitudinile personale – și de discoteca organizată doar pentru ei.

Există vreo diferență între taberele școlare care se organizau în urmă cu 10-20 de ani și ceea ce faceți dumneavoastră?

O, da! Conceptul de tabără are o altă conotație. Eu personal am încă vie amintirea unei tabere de vară, la începutul anilor ‘90, când cele mai deosebite activități erau bătaia cu perne și tușatul terenului de fotbal unde ne petreceam toată ziua. După cum ați văzut mai sus, în taberele Junior Smile, copiii sunt implicați într-o gamă foarte variată de activități, astfel încât fiecare copil să se regăsească în multe dintre ele.

Cum reușiți să atrageți copiii in condițiile în care majoritatea acestora este atrasă de tehnologie și gadget-uri?

Tinerii noștri prieteni nu apucă să simtă lipsa gadget-urilor. Programul este conceput de așa natură încât copiii să nu aibă timp să se plictisească. Astfel reușesc să socializeze, să se cunoască între ei.

Cum reușesc membrii echipei să țină în frâu copiii neastâmpărați? Dar să-i motiveze pe cei introvertiți?

Echipa Junior Smile este formată doar din specialiști în activitățile cu copiii, astfel că situațiile mai deosebite sunt tratate cu mult tact pedagogic.  Ținem foarte mult la componenta emoțională, de aceea încercăm tot timpul să fim cât mai atenți la nevoile copiilor.

Care sunt tarifele pe care le percepe Junior Smile și cât de mare este satisfacția copiilor și a părinților?

Taberele anului 2019 au un cost de 1.270 de lei, cele de vară și 1.300 de lei, cele de iarnă. Acest preț include toate cheltuielile, fără alte costuri. Pentru taberele  de iarnă, mai avem doar 5 locuri disponibile și mai sunt 3 luni, iar taberele din vara anului 2019 sunt pe jumătate rezervate. Asta spune totul despre satisfacție.

Ce argumente privind siguranța copiilor oferiți părinților?

Taberele noastre sunt concepute după un model elvețian, concept importat de colegul nostru Bogdan, cu experiență de peste 10 ani în tabere internaționale. Nu facem nici un compromis în privința siguranței. Avem o pondere de un supraveghetor/instructor  la 7 copii, la activitățile non sportive și un supraveghetor/ instructor la 5 copii la activități precum schi, snowboard, caiac, MTB, înot, escaladă, etc. Astfel, în cei peste 5 ani de tabere nu am avut incidente și siguranța copiilor nu a fost nici o clipă periclitată.

Andrei VILICHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here