ALERTĂ MAXIMĂ! Casa Albă a primit un plic care conţinea CIANURĂ

 Un plic despre care se presupune că ar conține cianură a venit săptămâna aceasta la Casa Albă, a relatat marți postul de televiziune CNN, citând un purtător de cuvânt al Secret Service, serviciul însărcinat cu securitatea președintelui american, potrivit AFP.

„Luni, 16 martie 2015, a fost primit un plic la serviciul de verificare a corespondenţei al Casei Albe. Iniţial, testele biologice au fost negative; totuşi, la 17 martie 2015, testele chimice s-au arătat prezumtiv pozitive pentru cianură”, a declarat Brian Leary, purtătorul de cuvânt al Secret Service, într-un comunicat. „Eşantionul a fost transportat la o altă instalaţie pentru a confirma rezultatele”, citat de Agerpres.

Nimeni nu a fost rănit şi personalul care se ocupă de sortarea corespondenţei şi care a deschis scrisoarea nu a fost expus, a declarat un oficial din cadrul forţelor de ordine.
Acest incident intervine după o serie de episoade care au afectat reputația Secret Service, scrie AFP. Noul director al acestui serviciu de elită, Joseph Clancy, a trebuit să recunoască mai devreme, în cadrul audierilor din Congres, că există o problemă legată de alcool în cadrul Secret Service, după ce, pe 4 martie, doi agenți cu experiență Secret Service au lovit cu mașina o barieră de securitate de la Casa Albă, după o noapte de beție. Ei nu au fost însă reținuți și nu li s-a efectuat nici testul de alcoolemie.

Casa Albă a fost recent scena mai multor intruziuni, alimentând criticile la adresa Secret Service, intrat în vizorul opiniei publice după o serie de scandaluri legate de prostituție și alcool.

 

 

 

 

 

Sursa: libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here