ALERTĂ în nordul Europei! „Omuleții verzi” tranzitează un stat membru al NATO. Măsuri de securitate sporite

Măsurile de securitate în gările Vilnius şi Naujoji Vilnia din capitala lituaniană au fost consolidate joi, în urma unor informaţii – confirmate parţial – potrivit cărora militari ruşi în termen ar tranzita Lituania, stat membru NATO, către regiunea rusă Kaliningrad.

 

Un purtător de cuvânt al grănicerilor, Rokas Pukinskas, a confirmat parţial informaţia publicată de site-ul lrytas.lt, potrivit portalului Delfi.lt.

 

„Am primit informaţii de la Departamentul pentru afaceri consulare din cadrul Ministerului de Externe potrivit cărora numeroşi băieţi de vârsta recrutării se aflau în acest tren”, a declarat Pukinskas, precizând că „acesta este motivul pentru care a fost sporită securitatea”.

 

„Ofiţerii noştri au inspectat trenul, dar toţi pasagerii aveau documente şi vize valide”, a continuat purtătorul de cuvânt, adăugând că tinerii nu pot fi împiedicaţi să tranziteze teritoriul lituanian.

 

În urma verificărilor, trenul a repornit către Kaliningrad.

 

Rusia a lansat marţi exerciţii vizând testarea pregătirii de luptă în mai multe regiuni, inclusiv în Kaliningrad, mobilizând avioane de vânătoare, bombardiere şi sisteme de rachete de tip Iskander în enclavă, înainte de manevre.

 

Indicii despre „omuleţi verzi”

Ministrul lituanian al Apărării Juozas Olekas a declarat joi, că Guvernul a fost alertat în legătură cu posibilitatea ca un număr important de militari ruşi să traverseze Lituania. Însă alertă nu s-a dovedit reală.

 

„Din câte ştim noi, în tren erau cadeţi de la o şcoală a Marinei (ruse) care s-au dus (la Kaliningrad) „, a declarat ministrul.

 

Măsurile de securitate implementate în gările prin care a trecut garnitura au fost implementate preventiv, „pentru ca să nu vină alţii”, a precizat Olekas.

 

Autorităţilor le-a fost „semnalat” faptul că în tren se afla un număr mare de tineri din Rusia, a declarat el. „Existau suspiciuni că la bord s-ar fi putut afla trupe. În acest caz, trenul este oprit, iar ei (militarii ruşi) sunt obligaţi să debarce şi sunt trimişi înapoi” în Rusia, a mai precizat ministrul.

 

„Au existat asemenea cazuri” în trecut, a subliniat ministrul lituanian al Apărării, insistând că, „de această dată, pasagerii erau cadeţi de la o şcoală a Marinei (ruseşti) „. „I-am lăsat să treacă”, a mai declarat Olekas.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here