Alegerile la „Cuza” intră în turul II. Tudorel Toader și Codrin Liviu Cuțitaru, în finala pentru funcția de rector

Rezultate oficiale ale alegerilor de la Cuza: prof. univ. dr. Tudorel Toader a strâns 259 de voturi, asta în timp ce prof. univ. dr. Codrin Liviu Cutitaru a obţinut 249 de voturi. Astfel cei doi  vor intra în turul doi.

 

Următorii clasaţi au fost prof. univ. dr. Gavriluță cu 150 de voturi, respectiv conf. univ. dr. Adrian Muraru cu 37 de voturi. Din cele 708 voturi exprimate, au fost valabile 695 în timp ce 13 nu au fost validate.

 

„Voi vedea cum voi proceda pentru turul al doilea. Speram, totuşi, ca rectorul ales, indiferent care ar fi fost acela, să fi fost ales din primul tur. Ar fi avut un plus de legitimitate”, a declarat profesorul Toader.

 

„În primul rând mă bucur foarte mult pentru mobilizarea de care au dat dovadă colegii din universitate având în vedere faptul că a fost un procent de prezenţă la vot extrem de ridicat. Îl felicit pe domnul profesor Toader care este la o diferenţă destul de semnificativă faţă de colegul meu profesorul Cuțitaru. Pe de altă parte este clar că în anul 2016 universitarii de la Cuza şi-au dorit modelele de rectori propuse de primii doi clasaţi şi de planurile manageriale. Desigur ei au două maniere diferite de a conduce, însă au dovedit ca decani şi prin ceea ce au făcut în activitatea profesională că merită să ocupe această poziţie importantă de la Universitatea „Cuza”. Mai departe pentru colegii mei ce m-au votat nu voi avea nici un mesaj public prin care să-i îndemn să voteze cu unul din cei doi clasaţi pentru turul al doilea şi fiecare trebuie să facă aşa cum consideră că e mai bine”, a transmis prof. univ. dr. Nicu Gavriluță.

 

Citește și Şapte întrebări esenţiale pentru favoriţii la şefia Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”

 

„Este un scor foarte strâns, şi poate că pe undeva, era de aşteptat să se întâmple aşa. Eram înainte de alegeri daţi ca favoriţi eu şi profesorul Toader. Ce va fi în turul al doilea este greu de spus! Este greu de spus ce va fi în turul al doilea. Orice rezultat este posibil. Eu, încă de la început am mers pe ideea de competiţie şi nu voi face nici un joc de alianţă sau de negociere. Fiecare este liber să voteze după cum crede de cuviinţă”, a declarat prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru.

 

Conf. univ. dr. Adrian Muraru a declarat: „Aşa cum am fost şi până acum, o persoană discretă, şi la acest moment prefer să nu comentez nimic”.

 

(Sursa: bzi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here