despre batra-homio-mahia social-democraţiei de baltă, de pradă şi de cumetrie
Maricel Popa contra lui Vasile Cîtea, la organizaţia judeţeană. Camelia Gavrilă contra lui Marius Ostaficiuc, la organizaţia municipală. Şamd. Acelaşi nimic zgomotos, aceeaşi mediocritate cu franjuri, aceeaşi parşivenie lunecoasă, doar că în ambalaje diferite. Sau poate vi se pare cumva că sînt nişte lumini umane, care duc Iaşul, de o grămadă de ani, spre bunăstare şi progres ?
Maricel Popa : inginer mediocru, zbir cu subalternii, slugarnic cu şefii. Un milionar care plïnge de mila sărmanilor din a căror mizerie s-a îmbogăţit. A lustruit întîi clanţele PSD-iste, în epoca lui Solcanu, cînd a pus mîna pe fabrica Tehnoton. Umbla în urma lui Iliescu şi a lui Năstase ca un pechinez, cu drumul pavat de ” atenţii ” premergătoare. Cînd pesediştii au plecat de pe scenă, a schimbat clanţele lustruite pînă atunci cu altele ţărăniste, liberale sau pedeliste. Fenechiu sau Cîrlan ar putea spune multe , dacă asta n-ar include şi o halcă zdravănă de auto-incriminare. Sau poate s-o fi prescris.
Vasile Cîtea : fost boxer valoros, ajuns om de curte al familiei Solcanu. Dincolo de o anume doză de bun simţ, omul e ca un berbec rătăcit în Palatul Culturii. Cu un singur scop : grăunţe cît mai multe şi box cît încape. Adică Iaşul redus la nivelul Sloboziei ori al Zalăului. Să fie bine, ca să nu fie rău. Aşa se întîmplă cînd bunul simţ nu-ţi spune că locul elefantului nu e în magazinul de porţelanuri.
Camelia Gavrilă : o mediocritate sforăitoare, o traseistă politică fără pic de ruşine, avidă de bani, de putere şi de funcţii. Dacă ar putea, s-ar înconjura doar de slugi umile şi de lingăi harnici. Dacă Romînia n-ar fi o ţară semi-bananieră, doctoratul ei ar fi doar o lucrare de licenţă oarecare, iar cărţile cu care se laudă – maculatură de duzină, cu serioase suspiciuni de plagiat sau cu autori din categoria ” negri anonimi „. Dar, fiindcă Romînia e ţara mediocrităţii lăbărţate, agresive şi majoritare, cameliile gavrile trec drept morse competente, deşi sînt doar nişte papagaloide tupeiste.
Marius Ostaficiuc : un băiat de mingi al epocii Solcanu, ajuns mare combinator în vremurile lui Nichita şi Chirica. Un nimeni în costum, cu buzunarele pline, care mai anţărţ fugea în America, de frica DNA, iar acum e şef de haită, negociind voturi, funcţii, avantaje. Un Dinu Păturică de baltă, care n-ar fi trebuit să ajungă mai departe de Podu Iloaiei, dacă Iaşul n-ar fi, de mult timp, o fundătură cu pretenţii.
Ş.a.m.d. Victorel Lupu, un moş zaharisit, care trăieşte din legenda lui de mare specialist în finanţe şi buget. Plus nişte pîrghii încă active prin unele primării rurale. Profesorul Pănescu, o molie politică în costum de universitar, din categoria ” decor de umplutură „. Semi-moşul Laicu, lătrău moştenit de la haita PRM-istă din PSD Iaşi. Etc.
Asta e floarea social-democraţiei din Iaşi, nu din Pătîrlagele. Ce să le spui ăstora despre familia Nădejde ? Au ei habar, măcar de formă, cine au fost morţii ăia ? Chiar dacă ar avea habar, tot degeaba ar fi. Fiindcă ei – mariceii popi, cameliile gavrile, vasilii cîţi şi mariuşii ostaficiuci etc – sïnt doar nişte mutanţi politici, făcuţi din resturi toxice. Nişte mutanţi mai şmecheri, care conduc o turmă de mutanţi. Dar o turmă specială de mutanţi. Fiindcă are, în mijlocul stînii, o chestie mare, pe care scrie ” Palatul Culturii „.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
