Cu un al treilea dosar penal în curs de cercetare pentru o șpagă de 4,3 milioane euro și condamnat în alte două dosare de corupție cu un prejudiciu de 2 milioane euro, fostul deputat Relu Fenechiu s-a relansat puternic în imobiliare @ Statul nu a recuperat nici un leu din prejudiciul de 2 milioane de euro iar ”Relu” ridică prin intermediul locotenenților săi, Cristian Ghibu și Cătălin Beleca, un bloc de locuințe și un hotel
„Relu” sfidează pe toată lumea pentru că poate. Urmărit penal în continuare pentru că a luat o șpagă de 4,3 milioane euro și condamnat deja în două dosare de corupție cu un prejudiciu de 2 milioane euro, din care statul nu a recuperat nici un leu, Fenechiu s-a relansat puternic în imobiliare. Cu alte cuvinte, Fenechiu investește șpăgile, dar face acest lucru prin intermediari pentru ca statul să nu-l execute silit pentru cele 2 milioane de euro pe care le are de recuperat de la fostul ministru al Transporturilor. Astfel, investițiile imobiliare derulate în această perioadă sunt un bloc de locuințe și un hotel pe care Relu Fenechiu le ridică băgându-și în față, ca paravan, doi dintre cei mai fideli locotenenți ai săi, Cătălin Beleca și Cristian Ghibu.
Blocuri în fața cartierului I.C Brătianu
Cele două investiții ale lui Relu Fenechiu sunt vizibile deja din șoseaua Bucium. Pe lângă faptul că cei care au cumpărat în urmă cu 10 ani case de la Fenechiu în cartierul I.C Brătianu din Bucium au luat o mare țeapă pentru că nu se așteptau să aibă blocuri în fața casei, mai trebuie precizat că Relu Fenechiu a ridicat cele două clădiri înalte în baza unui PUZ vechi de 11 ani. Este vorba despre PUZ-ul aprobat prin HCL 316/21.07.2008 și care se referă tocmai la construirea cartierului I.C Brătianu. În hotărârea respectivă este strecurată și o precizare legată de ”construirea” unor locuințe, dar acest PUZ nu este publicat pe site-ul primăriei astfel încât nu știm dacă regimul de înălțime al blocului și al hotelului respectă reglementărilor urbanistice.
Prima dată a fost Beleca
Cele două clădiri se ridică pe un teren în suprafață de 2.979 mp pe care firma lui Fenechiu, SC Fene Grup SA, l-a vândut în anul 2013 către SC Gamon Gym Club SRL, societatea lui Cătălin Beleca.
Acesta a fost numit șef al Gărzii de Mediu Iași cu sprijinul lui Fenechiu, în perioda în care fostul ministru al Transporturilor era pe val alături de liberali. După ce a luat terenul de la Fenechiu, Beleca a început demersurile pentru autorizarea celor două construcții. Interesant este că firma lui Beleca obține de la Primăria Iași, la data de 19.06.2016, autorizația de construire nr.984 pentru două clădiri, un bloc și un hotel având regimul de înălțime S+D+M+4E. Blocul are o suprafață totală desfășurată de 2.975 mp cu 52 de apartamente, având între 1 și 3 camere, din care cea mai mare parte sunt deja vândute. Beleca, care se prezintă personal la notar pentru a semna actele vinde apartamentele la un preț de 900 euro/mp. Să mai precizăm că în anul 2016, când a început să ridice blocul, firma lui Beleca a avut o cifră de afaceri de numai 300.000 lei și nu a contractat nici un credit.
Hotelul e pe numele lui Ghibu
În condițiile în care hotelul, care este încă în construcție, a fost autorizat în anul 2016, se cere o nouă autorizație pentru această investiție în anul 2018. De această dată, autorizația este solicitată de firma Globocom SRL, societate administrată de Cristian Ghibu, cel care a ocupat funcția de secretar de stat la ministerul Transporturilor tot în perioda în care Fenechiu era pe val împreună cu liberalii. Hotelul este construit pe o suprafața de 1.460 mp, adică pe jumătate din suprafața pe care Gamon Gym a cumpărat-o în 2013 de la Fene Grup. Suprafața de 1.460 mp a fost transferată de la Gamon Gym către Globocom în anul 2016. În anul 2018, când a început construirea hotelului, Globocom a declarat o cifră de afaceri de zero lei.
Deci, Fenechiu, unde sunt șpăgile?
Relu ne râde în nas
Fenechiu redevine prin interpuși un investitor destul de important pe piața imobiliară din Iași în condițiile în care, statul român nu a recuperat nici un leu din cele 2 milioane de euro, reprezentând prejudiciul din cele două dosare de corupție în care a fost deja condamnat (dosarul Transformatorul și dosarul cu șpaga de 900.000 euro de la Siveco). Executarea lui Fenechiu este tergiversată chiar de judecătorii de la instanțele din Iași, care amână la nesfârșit procesele deschise de statul român prin diferite instituții și care vizează recuperarea celor 2 milioane de euro. Fenechiu a executat 3 ani și 6 luni de închisoare. Numai că, în perioada în care era încarcerat, DNA a emis un nou comunicat de presă în care se arată că Fenechiu este cercetat într-un alt dosar penal fiind acuzat că a luat o mită de 4,3 milioane euro din care 2,5 milioane euro cash pentru a facilita unei firme incheierea unor contracte cu Ministerul Educației. „În perioada 2008 – 2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitățile menționate mai sus, a pretins și a primit de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de circa 4.300.000 de euro pentru a asigura finanțarea de către Ministerul Educației Naționale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă și derularea acestuia în bune condiții. ”Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerul Educației Naționale, asupra cărora avea influență la acel moment. O parte din suma de bani pretinsă, respectiv 2.500.000 euro, a fost remisă în numerar suspectului, în două tranșe, printr-un intermediar”, se arată în comunicatul DNA.
Cercetarea penală în acest dosar nu a fost finalizată.
Constantin MAZILU