Fiscul vrea să descurajeze îmbogăţirea prin falimentarea firmelor cu datorii, printr-o altă procedură de răspundere solidară. Metoda folosită în ultimii trei ani a avut rezultat zero. În aceste condiţii, ce şanse au noile prevederi?
Executarea datornicilor prin procedura de atragere a răspunderii solidare a intrat, de anul acesta, pe agenda Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). În goana după bani la buget, Fiscul a redescoperit prevederi vechi de câţiva ani în Codul de procedură fiscală, dar care nu prea au dat roade până acum. Noutatea este că, în februarie, ANAF a emis Ordinul nr. 127 care detaliază la fiecare categorie de persoane ce pot fi trase la răspundere alături de datornic: documentaţia care trebuie verificată, tipurile de formulare pe care trebuie să le completeze şi paşii de urmat. Însă, dincolo de aspectele procedurale, rămâne o problemă de principiu. Întregul proces se sprijină pe dovedirea relei credinţe a debitorilor şi a persoanelor care răspund solidar cu acesta. „Deşi criteriile au fost rafinate faţă de prevederile Codului de procedură fiscală, există un vid: definirea relei-credinţe. În lipsa acestei clarificări, problema rămâne tot la mâna justiţiei“, spune Dinu Petre, avocat Cunescu, Balaciu şi Asociaţii.
Reaua-credinţă, greu de dovedit
Practica demonstrează nu numai că reaua-credinţă este greu de dovedit ci, mai mult, că poate duce la abuzuri din partea inspectorilor fiscali care încearcă să se substituie instanţelor. Potrivit avocaţilor, cazurile de răspundere solidară, din ultimii ani, au fost foarte puţine, iar, de regulă, au câştigat contribuabilii. Pe de o parte, motivul a fost că acţiunile Fiscului au fost întemeiate pe reaua-credinţă. Pe de altă parte, inspectorii nu au dus la bun sfârşit prea multe speţe tocmai pentru că le lipsea procedura şi formularistica. Actualul ordin a fost emis în speranţa că vor fi mai multe cazuri şi, automat, va creşte colectarea la buget.
Cu toate acestea, principala hibă, adică definirea relei-credinţe, nu a fost corectată. „Schimbarea legislativă nu este esenţială, ordinul grefează pe o intenţie. E clar că, în cazul firmelor în insolvenţă, Fiscul trebuie să recurgă la răspunderea în solidar pentru că nu se poate îndrepta împotriva debitorului de bază“, arată avocatul Dinu Petre. Anterior ordinului, nu era prevăzut în Codul de procedură fiscală modul în care persoanele care fac parte, într-un fel saul altul, din firmele cu datorii răspund solidar cu acestea. „Cel mai important aspect este reglementarea obligativităţii prezentării documentelor pentru demonstrarea relei credinţe a persoanei împotriva căreia se iniţiază procedura. Până la apariţia instrucţiunilor, nu se menţiona explicit necesitatea documentelor pentru a demonstra reaua-credinţă și nici care sunt documentele justificative sau declaraţiile necesare“, spune Alexandru Cristea, tax partner, Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii.
La judecată, cu banii luaţi
Potrivit procedurii, sunt evaluate şi analizate persoanele aflate în legătură cu firma datornică. După analizarea documentelor contabile şi a declaraţiilor, Fiscul poate decide angajarea răspunderii solidare. Pasul următor este audierea celor vizaţi care au dreptul să consulte documentaţia şi să fie reprezentaţi de un avocat sau un consultant. „Instrucţiunile erau absolut necesare pentru că am întâlnit destule cazuri în care angajarea răspunderii în solidar a fost declanșată arbitrar sau în lipsa unei abordări unitare ale diverselor organe fiscale. Am văzut de exemplu cum, de mai multe ori, acţionari minoritari ai unor societăţi, nefiind implicaţi în activităţile desfășurate de companie, au primit înștiinţare că s-a deschis împotriva lor procedura de angajare a răspunderii solidare, fără să le fie prezentate documente prin care să se demonstreze reaua-credinţă. Sperăm ca, prin apariţia acestor instrucţiuni, să se limiteze și/sau fundamenteze apariţia unor astfel de cazuri“, spune Alexandru Cristea. Un punct câştigat pentru Fisc, prin noua procedură, este executarea mai rapidă a debitorilor.
„Până acum, în cazul insolvenţelor trebuia să se termine procedura, şi abia după aceea putea fi atrasă răspunderea solidară, ceea ce înseamnă nişte ani. Noua procedură scurtează mult perioada pentru stat: se completează formularele, şi debitorii se judecă cu banii luaţi“, arată Dinu Petre. Fiscul are în vizor firmele insolvabile, dar cu acţionari, asociaţi sau administratori care prosperă pe seama datoriilor acumulate la stat. Tertipurile folosite sunt pe cât de numeroase, pe atât de pline de imaginaţie: firme paralele cu aceeaşi activitate şi aceiaşi angajaţi, mutarea afacerii pe numele rudelor, vânzări fictive de bunuri. Metodele sunt vechi şi arhicunoscute, însă nici legislaţia, nici punerea ei în practică nu au dat rezultate până acum, iar noua procedură, deşi se vrea revoluţionară, nu schimbă datele esenţiale ale problemei.
Cine răspunde solidar cu debitorul?
- Asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale
- Terţii popriţi, în limita sumelor sustrase indisponibilizării
- Reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii că nu deţine alte disponibilităţi băneşti
- Pentru datoriile bugetare răspund:
- Persoanele fizice sau juridice care, cu rea-credinţă, au dobândit active de la debitori
- Administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă a activelor debitorului
- Administratorii care, cu rea-credinţă, nu au cerut insolvenţa pentru obligaţiile fiscale neachitate la data declarării insolvabilităţii
- Administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea a obligaţiilor fiscale
- Administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au restituit sau rambursat sume necuvenite de la bugetul de stat
- Persoana juridică dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun c
u debitorul şi dacă:
• dobândeşte, cu orice titlu, proprietatea unor active corporale de la debitor, a căror valoare contabilă este cel puţin jumătate din valoarea activelor sale
• are sau a avut raporturi comerciale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, debitorului de cel puţin jumătate din totalul tranzacţiilor
• are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii debitorului
(Sursa: capital.ro)
