Aeroportul Internaţional Iaşi se asociază cu o marcă premium de automobile, printr-un parteneriat nepecuniar

Aeroportul Internaţional Iaşi anunţă asocierea de imagine cu BMW, printr-un parteneriat nepecuniar.

 

După identificarea strategiei de marketing pentru „Aeroportul Internaţional Iaşi”, aerogara ieşeană continuă procesul de branding început în 2013, prin consolidarea şi promovarea imaginii premium. Organizarea sau implicarea în evenimente cu impact pozitiv asupra publicului larg, în vederea convertirii, în timp, a brandului în venituri comerciale dar şi identificarea şi aplicarea celor mai avantajoase forme de promovare a imaginii şi a produselor Aeroportului Internaţional Iaşi sunt doar câţiva dintre paşii realizaţi până acum.

 

„În vederea consolidării imaginii pe piaţă, am gândit promovarea imaginii Aeroportului Internaţional Iaşi alături de cea a unui brand de renume internaţional, din domeniul auto. Optăm pentru asocierea imaginii aeroportului cu o marcă auto premium, datorită principalelor atribute ale  brandurilor auto premium: performantă, expertiză, seriozitate, profesionalism, dinamism, noi tehnologii, responsabilitate socială. Totodată Aeroportul Iaşi se axează în special pe sectorul business şi curse aeriene de linie, vizând astfel prin această acţiune acelaşi segment de potenţiali clienţi”, a declarat Marius Bodea, Președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Iași

 

De marț 15 aprilie, BMW prin Dealerul Auto APAN MOTORS, a pus la dispoziţia Aeroportului Internaţional Iaşi un autoturism marca BMW.

Menţionăm că în România, Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti (OTP) are încheiat un astfel de parteneriat, cu aceeaşi marcă auto premium, iar în Europa Aeroportul Bologna (BLQ) a beneficiat în 2013 de asocierea – intens mediatizată – cu marca Lamborghini.

 

Reamintim că în 2014 cursele externe şi interne de la Aeroportul Internaţional Iaşi sunt:

IAŞI – TEL AVIV (Aeroportul Ben Gurion TLV) cu frecvenţă de 2 ori pe săptămână

IAŞI – VIENA (Aeroportul Viena VIE) din 31 martie cu frecvenţă de 6 ori pe săptămână

IAŞI – ROMA (Aeroportul Fiumicino FCO) cu frecvenţă de 4 ori pe săptămână

IAŞI – BUCUREŞTI (Aeroportul Henri Coandă OTP) cu frecvenţă zilnică, de mai multe ori pe zi

IAŞI – BOLOGNA (Aeroportul G. Marconi BLQ) cu frecvenţă de 2 ori pe săptămână

IAŞI – LONDRA (Aeroportul Luton LTN) cu frecvenţă de 2 ori pe săptămână

IAŞI – TORINO (Aeroportul Caselle TRN) cu frecvenţă de 3 ori pe săptămână

şi

IAŞI – MILANO  (Aeroportul Bergamo BGY) cu frecvenţă de 2 ori pe săptămână, începând cu 4 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here