Aeroportul Internațional Iași îşi schimbă programul, de la 1 iunie

FOTO: iasi4u.ro

Aeroportul Iași îşi schimbă din nou programul, de la 1 iunie. După introducerea, la începutul lunii, a unei noi curse pe relaţia Iaşi – Viena, începutul lunii viitoare va aduce înfiinţarea cursei regulate spre Köln şi reintroducerea cursei charter spre Heraklion, dar şi scoaterea din program a cursei Tarom spre Istanbul. Sunt programate şi modificări ale orarului unor curse.

Tarom efectuează curse spre Bucureşti în fiecare zi, la orele 6.00, 14.20 şi 18.50. La acestea, se adaugă lunea o cursă la 6.25, de luni până vineri altă cursă la ora 9.30, iar miercurea, joia şi vinerea – la ora 21.30. Cursele retur sunt programate în fiecare zi la orele 13.55, 18.25 şi 22.45. În plus, de luni până vineri există curse Bucureşti – Iaşi şi la ora 9.05, miercurea, joia şi vinerea, şi la 21.05, iar lunea încă una la 21.50.

Curse pe relaţia Iaşi – Otopeni operează şi Blue Air, de luni până sâmbătă, la ora 6.30. Lunea, Blue Air mai operează o cursă Iaşi-Bucureşti la ora 21.45, iar de marţi până vineri, la 20.20. Duminica, Blue Air operează o singură cursă spre Bucureşti, la 20.20. Zborurile retur, Bucureşti – Iaşi, operate de Blue Air, au loc de luni până vineri la orele 8.30 şi 21.30, sâmbăta, la 8.30, iar duminica, la 21.30.

Cursa de pe relaţia cu Londra este efectuată de către trei companii aeriene. Astfel, zborurile Tarom spre Luton-Londra au loc marţea, vinerea şi duminica la ora 20.50, retururile fiind programate lunea, miercurea şi sâmbăta la ora 4.00.

Curse spre Londra operează şi Blue Air, plecările având loc lunea la 13.45, de miercuri până vineri la 8.30, iar duminica, la 16.35. Retururile au loc lunea la 21.05, de miercuri până vineri, la 15.50, iar duminica, la 23.55.

Cursele Wizz Air cu aceeaşi destinaţie au loc marţea, joia şi sâmbăta, la ora 19.30, retururile fiind programate în aceleaşi zile, la 19.00.

Blue Air va introduce de la 1 iunie cursa spre Köln, cu o frecvenţă bisăptămânală. Cursele Iaşi – Köln vor avea loc lunea, la ora 7.00, şi vinerea, la ora 17.00. Cursele retur vor ateriza la Iaşi lunea la ora 13.00 şi vinerea la 23.00.

Cursele Austrian Airlines spre Viena vor avea loc în fiecare zi a săptămânii la 15.55, dinspre Viena aterizându-se la 15.20.

Cursele Blue Air spre Paris au loc lunea şi vinerea, la ora 9.30, cu retururile în aceleaşi zile, la ora 16.30.

Cursa Tarom Iaşi – Tel Aviv, cu o frecvenţă bisăptămânală, decolează marţea şi vinerea, la ora 7.00, cu returul la ora 13.40.

Zborurile Blue Air spre Barcelona au loc marţea şi duminica la ora 7.00, iar retururile, în aceleaşi zile, la 15.00.

Ruta Iaşi – Roma este acoperită în patru zile ale săptămânii. Astfel, compania Blue Air efectuează zboruri marţea, joia şi sâmbăta, cu decolarea de la Iaşi la 13.40 şi returul la ora 19.20.

Cursa Tarom spre Roma decolează joia şi duminica la 8.20, retururile fiind programate la ora 13.45.

Spre Bergamo, compania Wizz Air efectuează zboruri miercuri şi duminică, la ora 11.45. Zborurile retur vor avea loc în aceleaşi zile, la 11.15.

Spre Treviso, zborurile Wizz Air vor avea loc lunea şi duminica, la ora 11.50, dinspre Italia aterizându-se la ora 11.20.

Spre Torino, Tarom efectuează trei zboruri săptămânal, cu decolarea miercurea şi sâmbăta, la ora 13.00, iar joia, la ora 14.30. Zborurile retur sunt programate miercurea şi sâmbăta, la ora 18.45, iar joia, la ora 20.15.

Spre Bologna, Tarom operează săptămânal două curse, miercurea şi sâmbăta, la ora 7.00, cu retururile în aceleaşi zile, la 12.05.

Către München, zborurile Tarom au loc marţea şi duminica, la ora 14.40, iar vinerea, la 14.35. Cursele retur aterizează la Iaşi în aceleaşi zile, la 20.00.

Spre Bruxelles, Blue Air operează zboruri miercurea şi sâmbăta, de la ora 9.30, retururile având loc la 16.00, în aceleaşi zile.

Cursa charter Aegean spre Heraklion va decola de la Iaşi la 16.45, miercurea. Returul este programat în aceeaşi zi, la 16.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here