Adrian Sârbu, turnat la Parchet de angajaţi. Limbajul secret al MOGULULUI care a prădat statul

Adrian Sârbu a fost turnat la Parchet de propriii angajaţi. Mai mulţi foşti şefi din grupul Mediafax le-au povestit anchetatorilor că mogulul de presă cerea bani negri din companie, pe care îi numea „buchete de panseluţe”.

Mai multe denunţuri spectaculoase au fost făcute, în ultimele zile, de foştii angajaţi ai lui Adrian Sârbu, ţinuţi în arest preventiv de peste 30 de zile, potrivit România TV.

Procurorii Parchetului General au obţinut prelungirea arestului preventiv pentru ultimii trei foşti angajaţi ai trustului Mediafax, pe motiv că procesul de recuperare a datelor din serverele companiei durează destul de mult din cauză că Adrian Sârbu a dat ordin să fie şterse.

Unul dintre martorii cheie, fosta casieră a trustului Mediafax, aflată în arest la domiciliu, a declarat că plăţile se făceau după aprobarea boardului societăţii. Astfel, ea era înştiinţată pe e-mail de către inculpatul S. Dinu sau de L. Şerban, asistenta personală a lui Adrian Sârbu, iar acesteia îi erau predate în plic sumele de bani.

Adrian Sârbu îşi comanda, la plic, banii scoși din circuitul de evaziune al angajaţilor săi, denumindu-i „buchete de panseluţe”.

Procurorii susţin că Mediafax Grup a folosit peste 300 de societăţi care erau ţinute în viaţă câte un an pentru a justifica ieşirea banilor. Banii erau ulterior plătiţi sub formă de drepturi de autori şi sporuri angajaţilor. În dosar este arestat preventiv şi un avocat care a recunoscut că nu a pus întrebări despre operaţiuni, întrucât nu făcea decât să execute solicitările venite de la cabinetul avocatului Liana Petrovici, care reprezintă oficial interesele Mediafax Grup.

 

 

 

Sursa: rtv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here