„Cum să reacționezi în momentul în care copilul adoptat te respinge? Cum să înveți să ai răbdare cu un copil adoptat? Când ar trebui să îi spui copilului că este adoptat?” Sunt doar câteva din întrebările pe care studenții, specialiștii în asistență socială și sociologie le-au putut adresa direct părinților care au adoptat un copilul.
Cea de-a treia conferință – Adopția unui copil – încântare sau dezămăgire – din seria celor organizate de Universitatea ”Petre Andrei” din Iași pe această temă, a prezentat mărturiile a două mămici care au trecut prin această experiență unică. Este și cazul Anei Stafford, căsătorită în Statele Unite ale Americii, și care a explicat că nu a dorit să adopte un copil de etnie romă din motive de fertilitate, ci pur și simplu au vrut să facă acest pas cu mult timp înainte de căsătorie. ”Povestea noastră nu a început așa de frumos pe cât este acum. Asistenul social ne-a prezentat-o pe Ema și ne-a atenționat că are ceva probleme de sănătate. Era un bebeluș de opt luni care se comporta ca un nou născut, stătea doar culcată pe spate, nu știa să strângă în mână, nu făcea nimic. La început am crezut că are un handicap, nu știam că de fapt e întârziată dezvoltarea ei. Vroiam să o iau în brațe dar ea se opunea. În prima noapte, în care am avut-o la noi, am mers de trei ori la urgențe pentru că voma și avea diaree. Doi ani de zile ne-au trebuit să o putem pe picioare”, a mărturisit Ana Sttaford. În ceea ce privește momentul în care i-a dezvăluit fetiței că este abandonată, Ana a declarat că ”de la bun început i-am spus că ea a crescut în burtică la o altă femeie. Nu am făcut un eveniment din a-i spune că noi am înfiat-o. I-am dezvăluit treptat, am vorbit mult despre adopție”.
Mai mult, despre cartea pe care a tradus-o împreună cu soțul ei – ”Devenind o familie. Susține atașamentul sănătos al copilului adoptat”- susține că ”a fost ca biblie de zi cu zi, prin ea am învățat ce sa facem ca să se vindece”.
De partea cealaltă, Annie Bivlet a povestit că nu a venit din Franța cu gândul de a înfia un copil. ”Nu m-am gândit nici o clipă că voi adopta un copil, mai ales că nu sunt căsătorită și sunt de părere că un copil trebui să aibă ambii părinți alături”, a mărturisit aceasta. Totuși, recunoaște că Maria, fetița pe care a înfiat-o, ”a început să întâmpine probleme de adaptare din momentul în care a început să meargă la școală, în Franța, pentru că a observat că are un accent diferit față de ceilalți copii. În dese rânduri, pentru că nu i-am spus de la bun început nu eu sunt mama ei naturală, se întreba de ce a mai născut-o mama ei dacă a abandonat-o? De ce nu a avut grijă de ea?”, a completat Annie Bivlet.
Moderatorul evenimentului, Prof.univ.dr. Cristina Stoica, decanul Facultății de Asistență Socială și Sociologie, a declarat că tematică abordată s-a adresat nu doar studenților de la psihologie și asistență socială, care sunt familiarizați cu partea teoretică, ci și tinerilor sau familiilor care doresc să adopte. ”În România practica legislativă îngreunează adoptarea unui copil, cu atât mai mult cu cât acesta este de etnie romă”, a mai completat decanul.
Lect.univ.dr. Oana Bădărău a subliniat faptul că schimbări în metodologia legislativă au avut loc. ”Mă bucură faptul că părinții adoptivi au obligația de a transmite în mod gradual copilului faptul că acesta este adoptat”. Din punct de vedere psihologic, Conf.univ.dr. Ana Sandovici, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, a prezentat metodele prin care copii abandonați pot fi ajutați. ”Adopția pornește din centrul de plasament, unde copilul își creează niște legături, se apropie de oricine. Dacă însă îl scoți din acest mediu el trece prin trei etape: etapa protestului – în care se întreabă de ce a fost scos din acel mediu, etapa disperării – când nu mai reacționează din punct de vedere emoțional și etapa de detașare – când înțelege că poate avea o viață nouă. Povestea terapeutică este metoda folosită prin care copilul își poate accepta destinul”, a conchis decanul.
Importanța specialiștilor în acest proces, în momentul în care un copil își respinge părinții adoptivi, a fost subliniat și de către Elles van der Beeck, reprezentanta Fundației Izvor. ”Voi, care sunteți specialiști aveți ochii deschiși către părinții care adoptă copiii abandondonați, pentru că duc o muncă titanică. E foarte dureros să te lupți, zi de zi, cu un copil care în casă e un tiran, iar afară e drăguț cu toată lumea”.
La eveniment a fost prezentă și o studentă de la Facultatea de Economie care intenționează de mai multă vreme să adopte un copil și a fost direct interesată de acest subiect. Următorul workshop se va axa pe implicarea spirituală și divină în acest proces, direct din partea unui reprezentant al bisercii.
