UPDATE. Adomniței pierde prima rundă cu Nichita: Chirilă, schimbat la CJ Iași. Ce spune șeful liberalilor ieșeni despre lovitura de palat

UPDATE
După „lovitura de palat” a consilierilor PSD și demiterea vicepreședintelui Victor Chirilă, șeful CJ Iași, Cristian Adomniței, a transmis un comunicat prin care-și exprimă dezamăgirea față de foștii colegi de alianță, atacând totodată și complicitatea consilierilor PDL. Iată, mai jos, ce spune liberalul ieșean:

 

„Astăzi am asistat la o zi foarte tristă din prezentul oraşului şi judeţului nostru, ziua în care PSD a hotărât, a iniţiat şi a dus până la capăt batjocurirea speranţelor pe care ieşenii le-au pus în USL. USL n-a fost o alianţă votată de atât de mulţi oameni în primul rând pentru partidele care erau parte din ea. USL reprezenta visul ieşenilor că perioada de certuri, de scandaluri, de stagnare, de subdezvoltare economică se vor sfârşi şi că forţele politice îşi vor da mâna pentru a duce la bun-sfârşit proiectele Iaşului. PSD a hotărât astăzi, împreună cu aliatul său de nădejde din oraşul nostru şi din judeţul nostru, PDL, condus de dl. Gabriel Surdu, să schimbe majoritatea din Consiliul Judeţean, motivând lucruri complet ridicole. Este ridicol să spui că renunţi la o majoritate confortabilă de peste două treimi, cu 26 consilieri USL din 37, să o schimbi cu o majoritate de 18, cu cel puţin doi fugari de la PDL pentru că eu nu cred că toţi cei 14 de la PSD au votat aşa cum le-a dictat partidul. Astăzi, PDL a dat mâna cu PSD, culmea ridicolului fiind acela că liderul de grup PDL, care a candidat şi el pentru funcţia de Vicepreşedinte, a primit mai puţine voturi decât numărul de consilieri judeţeni ai formaţiunii politice pe care o reprezintă. Toate aceste fapte au relevat alianţa dintre PSD şi PDL. Practic, nu mai există niciun motiv pentru oamenii care votează dreapta să voteze PDL pentru că acest partid s-a predat cu arme şi bagaje la PSD.

PNL este ultima redută care împiedică forţa zdrobitoare a PSD să monopolizeze toată scena politică locală. Când acest lucru s-a întâmplat, Iaşul a fost lovit de subdezvoltare, de sărăcie. Acum, când în sfârşit lucrurile mergeau bine pentru oraşul nostru, PSD a hotărât să strice totul şi, cu complicii lui politici locali PDL, să schimbe cursul politic din judeţul nostru care a fost productiv pentru ieşeni”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

 
PNL a pierdut postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași. Victor Chirilă a fost îndepărtat din funcție, prin vot secret. Consilierii de la PSD au atras de partea lor pe cei de la PP-DD și chiar de la PDL. În total, 20 de consilieri din 24 au votat pentru îndepărtarea lui Victor Chirilă din funcția de vicepreședinte.

 

Conflictul din Consiliul Județean Iași a izbucnit marți, când o ședință a fost anulată deoarece președintele CJ Cristian Adomniței a refuzat să participe și nu a desemnat un înlocuitor. Decizia de neparticipare a fost luată după ce Cristian Adomniței, Victor Chirilă, consilerii PNL și PDL au aflat că PSD depusese cu un sfert de oră înainte de ședință un proiect care viza demiterea vicepreședintelui CJ, arată Digi 24.

 

În ședința PNL Iași de joi seară, mai mulți parlamentari au avut un discurs împăciuitor vis-a-vis de PSD. Lucru care l-a nemulțumit pe șeful liberalilor ieșeni Cristian Adomniței.

 

După votul de vineri, înlocuitorul lui Victor Chirilă a fost desemnat Alin Aivănoaiei, consilier judeţean PP-DD. Noul vicepreședinte a fost votat de 20 de consilieri. La şedinţă au venit aproape toţi reprezentanții legislativului județean. Contracandidatul său a fost consilierul PDL Radu Ursanu care a primit doar 4 voturi. Liberalii nu au participat la procesul de alegere a noului vicepreședinte.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here