Adolescent din Iași, bătut cu parul până i-a pocnit splina

Clipe de groază pentru un tânăr din comuna ieșeană Sirețel. Minorul în vârstă de 14 ani a fost bătut cu bestialitate ieri noapte. Din primele cercetări ale polițiștilor se pare că victima a fost confundată.

 

Unul dintre agresori a luat și el la rândul său bătaie în aceeași noapte, apoi a plecat să aducă întăriri pentru a se răzbuna.

Aflat într-o mașină alături de un prieten și înarmat cu o bâtă pe un drum din Sirețel l-au găsit pe minorul de 14 ani pe care l-au luat la bătaie. A fost lovit peste abdomen și picioare cu o bâtă, arată newspascani.com.

Victima a fost descoperită de către tatăl său într-un șanț, acolo unde a fost abandonat de agresori. Minorul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Pașcani unde i s-a pus diagnosticul de ruptură de splină și mai multe contuzii, apoi a fost transferat la Spitalul Sf. Maria din Iași și a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Polițiștii pășcăneni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut faptele, iar în urma finalizării cercetărilor agresorii vor fi trași la răspundere pentru fapta lor. 

 

(Sursa: newspascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here