Adi Center, trântit de Finanțe! Contracte fictive de peste 300.000 de euro

O cunoscută firmă de top care își desfășoară activitatea în domeniul printului digital și al copiatoarelor este executată silit de Fisc pentru relații comerciale la limita legii cu furnizorii și pentru prejudicierea bugetului consolidat al statului prin neplata impozitului pe profit, a impozitului pe venituri din salarii, plus a TVA-ului. Inspectorii ANAF au stabilit că o parte din prejudiciu ar proveni din contractele fictive încheiate între Adi Center și furnizorii săi de materiale consumabile, Raziri Grup, Farmen Star sau Anisab Lux. Administratorul Adi Center, Adrian Drancă, contestă deciziile de impunere stabilite de Fisc, cât și executarea silită, și susține că sumele ar fi fost calculate doar pe baza unor supoziții ale organului fiscal, neexistând un probatoriu clar și concret.

Zile de foc în justiție pentru reprezentanții firmei Adi Center SRL Iași, un cunoscut jucător local pe piața tiparului digital și al copiatoarelor. Un desant al inspectorilor ANAF, efectuat anul trecut , la sediul societății de print digital, a descoperit că aceasta ar fi realizat o serie de relații comerciale fictive cu trei furnizori de mărfuri, producând statului o pagubă de peste 1,5 milioane de lei. Mai mult, controlorii din cadrul DGPP Iași – Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii, au stabilit că reprezentanții Adi Center ar fi fentat și plata impozitului pe profit, a impozitului pe venituri din salarii plus taxa pe valoare adăugată. În urma deciziilor de impunere stabilite de ANAF a urmat întocmirea unui dosar de executarea silită a debitorului. În replică, avocații Adi Center, SCPA Falotă & Corduneanu, au făcut contestație, la Judecătorie, și au cerut magistraților să suspende executărea silită.

În decembrie 2016, în baza unor decizii de impunere a ANAF, a fost emisă o somație de plată pentru suma de 1.181.764  lei, acesta fiind compusă din impozit pe profit de 872.927 lei, impozit pe venituri din salarii de 11.726 lei precum și TVA în valoare de 297.111  de lei. De asemenea, inspectorii au mai emis o decizie de impunere referitoare la obligațiile fiscale reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în valoare de 585.350 de lei. Mai precis, patronul Adi Center, Adrian Drancă,  a fost acuzat că ar fi achiziționat în mod fictiv de la furnizorii săi SC Raziri Grup SRL,  SC Formen Star SRL și SC Anisab Lux SRL, importante cantități de mărfuri (hârtie, toner, piese de schimb, copiatoare), o astfel de procedură încălcând legea.

Avocații Adi Center: „Sumele imputate sunt calculate nelegal”

În replică, apărătorii SC Adi Center SRL consideră că sumele imputate de ANAF, reprezentând  obligații fiscale, sunt calculate nelegal doar în baza unor supoziții fără a se avea în vedere vreun prejudiciu clar și concret.

“În ceea ce privește raportul comercial al Adi Center cu Razizi Grup acesta s-a realizat în baza unui contract comercial valabil încheiat, ce a fost prezentat ulterior controlorilor. Prin urmare, la achiziționarea mărfurilor, Adi Center nu a intrat în contact cu alte firme. Se indică existența unui raport fictiv, dar nu este așa. Aceste considerații au un conținut speculativ și subiectiv, dincolo de existența unor probe concrete și pertinente. Societatea noastră se afla într-un raport juridic legal și nu avea nici o obligație de a verifica furnizorii furnizorului. Referitor la marfa achiziționată, între Adi Center și Razizi Grup a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare ce are ca obiect furnizarea de consumabile (hârtie, toner, piese de schimb, copiatoare). În cuprinsul facturilor emise se regăsesc toate informațiile detaliate privind cumpărătorul, furnizorul, materialele achiziționate și modalitatea de livrare. Toate facturile au fost înregistrate în contabilitate. Avem documente justificative care fac dovada realității achizițiilor până la existența unor probe contrare concrete. În ceea ce privește motivele avute în vedere la stabilirea bazei de impozitare pentru TVA și impozit pe profit, apreciem că acestea nu pot conduce la imputare ca fiind obligații fiscale atâta timp cât nu se arată care ar fi acele probe concrete din care să rezulte fictivitatea raporturilor juridice. Cu alți furnizori, nu am avut nici o legătură”, precizează apărătorii Adi Center, SCPA Falotă și Corduneanu, în contestația adresată judecătorilor ieșeni.

DGFP Iași: „Solicitările reprezentanților Adi Center sunt inadmisibile”

Într-o întâmpinare, reprezentanții DGFP Iași, prin șefa Serviciului Juridic, Gabriela Oprea, cere menținerea dobânzilor și penalităților de întârziere stabilite anterior de inspectorii ANAF.

“Cererile firmei Adi Center SRL, de anulare a deciziilor de impunere, cât și cea referitoare la ștergerea obligațiilor fiscale accesorii, sunt inadmisibile. Solicităm ca instanța de judecată să respingă contestația formulată de reprezentanții Adi Center ”, a conchis reprezentantul Fiscului ieșean, Gabriela Oprea.

Patronul Adi Center: Nu am încălcat legea”

Administratorul statutar al  SC Adi Center SRL, Adrian Drancă, se declară optimist și încrezător în lupta cu inspectorii ANAF și consideră că toate problemele ivite vor fi rezolvate doar în instanță. Contactat telefonic, bărbatul a explicat că “ANAF-ul acționează de regulă în această manieră, dar firma pe care o conduce nu are nici un fel de probleme cu legea.

”Dacă cei de la ANAF observă că ești activ pe piață și produci ceva, ei sunt cu ochii pe tine. Vin, te controlează și gata. Noi care avem societăți private suntem obișnuiți  cu asemenea presiuni. Pentru că se fac astfel de presiuni. Toate aceste treburi au fost trecute atunci printr-un control de fond. Noi nu am încălcat legea. Nu avem nici un fel de probleme. Cu siguranță, totul se va rezolva doar pe cale juridică, în instanță”, a explicat Adrian Drancă.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here