Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19.
Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
Surse judiciare susține că cele trei percheziții domiciliare au loc la: la sediul unui Cabinet Medical Individual din comuna Corbii Mari, sediul Asociației Sportive Fotbal Club Pucioasa și la domiciliul unui medic de familie din comuna Aninoasa.