Adevărul despre mafia cărnii şi statul de drept

De mafia cărnii se ştie de ani de zile. Patronatul acestei industrii cere reducerea TVA de mai mult timp, iar Guvernul a transmis semnale că în acest an, dorinţa li s-ar putea îndeplini. Şi, brusc, apar descoperirile DIICOT în nu ştiu câte judeţe din ţară, printre care şi Iaşul. Dintr-o dată se descoperă 14 tone de carne expirată într-un depozit din Iaşi.

 

Ce înţelegem de-aici:

– Mafia cărnii, cu evaziune de mari proporţii (cred că sunt sute de milioane de euro anual, la nivel naţional), lucrează la vedere de ani de zile, nu sunt nişte talibani ascunşi în catacombe. Au depozite frigorifice, agenţi de vânzări, maşini de transport, firme de catering. Existenţa lor în peisaj a fost posibilă ani de zile (şi este în continuare) numai cu protecţia instituţiilor statului (politicieni, servicii secrete).

– ANPC şi ANSVA nu intră în hypermarketuri de când au pătruns acestea în România (10 ani). Sunt stat în stat. Se fac două incursiuni pe an, cu televiziunile care intră în acest joc, şi se dau câteva amenzi de 5.000 de lei. Toţi inspectorii regionali ştiu că hypermarketurile au imunitate, că toate controalele sunt gestionate direct de la Bucureşti, din Ministerul Agriculturii, ANPC şi ANSVSA. Situaţia e cunoscută de ani de zile şi niciun partid ajuns la Putere nu a schimbat lucrurile.

– Ancheta e făcută de DIICOT şi SRI şi pare o temă trasată pentru a deschide dezbaterea pe reducerea TVA. Departamentul Antifraudă, creat de Guvernul USL anul trecut, cu mare tam-tam, al cărui singur scop trebuie să fie lupta cu marea evaziune, nu face nimic. Ceea ce se întâmplă de un an de zile la această instituţie este revoltător. Am creat o nouă structură care consumă resurse uriaşe, coordonată 100% politic, invadată de politruci, incompetenţi şi șpăgari. Antifrauda e o minciună, marile reţele care fac evaziune, sunt tot ale politicienilor, deci această structură ar trebui închisă imediat.

– E foarte simplu să faci evaziune cu carne, având protecţie politică, pentru că cererea e nelimitată şi stocurile se consumă instantaneu. Şocant e că evazioniştii – în promiscuitatea unui mediu al fărădelegii care generează alte ilegalităţi – repuneau în circulaţie carnea expirată, prin catering şi în punctele de alimentaţie publică: fast-food-uri, restaurante. Asta ca să se înțeleagă că, într-o ţară în care se începe de la evaziune, se ajunge ca populaţia să fie hrănită cu mortăciuni. De ce? Pentru că oamenii contează cel mai puţin.

 

Toate acestea crează tabloul concret a ceea ce înseamnă marea evaziune într-un stat. Nu e vorba de 14 firme care au fost prinse cu evaziune de 20 de milioane de euro, e vorba de un sistem integrat care guvernează acest stat, e vorba de coloana vertebrală a acestei naţiuni, e vorba de travestirea statului de drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here