Adevărata dramă a fraților Fenechiu: ambii părinți au CANCER. „Nu se ştie dacă îi vor mai prinde în viaţă”

De ce implora instanţa liderul liberal: tatăl are deja o tumoră operată, iar mama e pe chimioterapie. Fostul ministru a cerut judecătorilor să-l lase liber măcar pe fratele său, pentru a avea grijă de cei doi bătrâni. „Nu se ştie dacă îi vor mai prinde în viaţă când se vor elibera”, spun sursele din anturajul familiei. În regim semi-deschis, Relu Fenechiu ar putea fi mutat la Botoşani.

 

Judecătorilor care l-au trimis cinci ani după gratii, fostul deputat Relu Fenechiu le-a cerut un lucru care a mirat puţin: să-l lase în libertate pe fratele său, Lucian, acuzat şi el în dosar. Cererea ascundea, de fapt, o dramă care se petrece în familia fostului lider al PNL Iaşi.

 

Tatăl este fan Ion Cristoiu

Există o probabilitate ca, la ieşirea din puşcărie, fraţii Relu şi Lucian să nu îşi mai vadă părinţii în viaţă. Fenechiu a dorit ca măcar fratele său să fie în apropierea lor în aceste momente dificile. Surse din anturajul familiei spun că tatăl celor doi a fost operat de cancer, iar mama este tratată de aceeaşi boală, aflându-se în stadiu terminal. “Soţia sa, Mariana, este disperată de ceea se va întâmpla dacă va trebui să le dea o veste fatidică”, ne-au spus apropiaţi ai familiei.

De-a lungul timpului, politicianul a vorbit foarte puţin despre părinţii săi. Cele mai multe detalii le-a oferit anul trecut, într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, la B1TV. Fenechiu a povestit că tatăl său a fost maistru la un combinat de prelucrarea lemnului, iar mama – contabil la o cooperativă de consum din Dărmăneşti, locul său de naştere. În prezent, aceştia locuiesc în Comăneşti-Bacău. “Tatăl meu vă urmăreşte foarte des şi-i spun întruna «nu te mai uita la B1», dar tot se uită”, povestea Fenechiu, cu umor, făcând aluzie la afilierea B1TV la “duşmanii” politici ai USL.  

 

Fenechiu sau mai rar astfel de cădere pentru un politician român: din vârful Puterii în fundul puşcăriei

Spaţiu supraaglomerat

Pe lângă gândurile negre despre starea părinţilor, fostul lider al PNL Iaşi trebuie să se adapteze la un stil total diferit de viaţă. Eleganţa, fineţurile, mâncărurile fine, familia, îmbrăţişarea copilului, politeţea, marile decizii de care depinde soarta altor oameni vor fi înlocuite, pentru cel puţin câţiva ani, de îngrădirile şi neajunsurile sistemului penitenciar românesc.

Prieten, până mai ieri, cu toţi mai-marii zilei, Relu Fenechiu este, acum, un număr oarecare din acest sistem. Are adresa de corespondenţă strada Doctor Vicol 10 şi a trecut prin procedurile de rutină care pecetluiesc soarta unei persoane pentru o bună perioadă de vreme: zgomotul metalic al porţii puşcăriei, detectorul de metale, genţile în care îşi cară puţinele lucruri personale pe banda maşinăriei cu raze x. Dacă a fost norocos sau deţinuţii ceilalţi i-au arătat respect, va dormi în partea de jos. Dacă a avut ghinion sau ceilalţi nu dau doi bani pe el, i-a fost indicat un pat situat deasupra. Probabil că a fost deja şocat: capacitatea maximă de 1.400 de locuri a fost depăşită deja cu 34 de deţinuţi.

 

8 în cameră, numărul minim de paturi din celulele Penitenciarului Iaşi. Mai sunt camere cu 10 sau 28 de paturi

Duş la două-trei zile

De la deşteptarea după program, la ora 6, până la stingerea de la ora 22, când nici televizorul din cameră, acolo unde există, nu mai primeşte curent electric, există trei mese de câte o oră şi un duş, odată la două sau trei zile. Relu Fenechiu este, totuşi, norocos. Pentru că va fi, cel mai probabil, încadrat la regim semideschis, va avea dreptul să muncească în interiorul puşcăriei, dar şi în exteriorul ei. “Toţi deţinuţii vânează locuri de muncă. Şi asta pentru că au trei câştiguri: bani, zile de detenţie şi, cel mai important, nu se plictisesc”, spune Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi. Dacă nu va dori să muncească, va putea citi la bibliotecă. Plimbarea îi va ocupa maximum două ore în fiecare zi. Sau poate merge la sala de sport.

O altă şansă de ocupare a timpului liber pentru Fenechiu ar fi scrierea unei cărţi, ceea ce i-ar putea aduce o scurtare a pedepsei. Au mai făcut-o Kurt Treptow şi Adrian Năstase. El însuşi a redactat o lucrare de doctorat în urmă cu câţiva ani, ceea ce l-ar putea ajuta acum. Timp are berechet. 

 

 

Consolare: între zidurile închisorii, Fenechiu poate câştiga bani şi o libertate mai rapidă

Este probabilă mutarea în alt Penitenciar

La Iaşi există regimurile de detenţie de maximă siguranţă, închis şi deschis. Regimul semideschis, valabil pentru cei care pot munci şi în exterior şi la care care s-ar încadra Fenechiu, funcţionează în apropiere doar la Botoşani. Surse din anturajul familiei au precizat că există şanse foarte mari ca, în curând, acesta să fie dus într-un alt penitenciar în care să existe acest regim.

 

Dosarul „Transformatorul”

Dosarul în urma căruia Relu Fenechiu, fratele său, Lucian şi alte patru persoane au ajuns după gratii pentru 5, 6 sau 7 ani a pornit de la faptul că  fostul deputat şi ministru a vândut, între 1999 şi 2003, transformatoare vechi la suprapreţ. Pe lângă pedeapsa în ani de puşcărie, Fenechiu şi complicii trebuie să returneze 5,7 milioane de lei.

 

Fenechiu trece prin încercare vieţii

Obiectiv nr 1: scăderea zilelor din pedeapsă

În cazul în care va fi angajat de o firmă din exterior, Fenechiu poate avea un venit brut lunar de 403 lei, din care îi vor reveni 320 de lei, restul fiind scăzut pentru plata impozitelor. Va avea contribuţiile la sănătate şi asigurări plătite de stat. Din suma netă câştigată va avea dreptul să folosească 240 de lei la magazinul din interior. Ceilalţi 80 de lei îi vor fi puşi într-un cont, astfel că, după un an, va avea deoparte 960 de lei. În plus, va câştiga, lunar, scăderea a 5-6 zile din pedeapsă. Dacă va munci în interior, la bucătărie sau în alt sector, nu va fi plătit, ci i se vor scădea tot 5-6 zile din pedeapsă, pentru fiecare lună de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here