Acțiuni filantropice de 3 milioane de euro desfășurate de Arhiepiscopia Iașului, în 2013. Peste 17.000 de ieșeni săraci au fost sprijiniți de Biserica Ortodoxă

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşului au prezentat, duminică, 2 martie, bilanţul activităţii pentru anul trecut. Cifre interesante sunt prezentate de clerici la capitolul intitulat „mâinile iubirii lui Hristos”, ce reprezintă opera filantropică realizată de instituţia religioasă în 2013.

 

În documentul făcut public de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşului se arată că, în anul precedent, activitatea filantropică a clericilor ortodocși, în cifre, ar fi de aproximativ 3 milioane de euro. `

„Bugetul total al operei filantropice cuantificabile, desfăşurată la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor, în anul 2013, a fost de 13.108.960 lei, de diferitele forme de întrajutorare beneficiind un număr de 157.149 persoane şi, respectiv, mai multe unităţi de cult din Eparhie”, au precizat clericii citați de Adevărul.

Defalcat, potrivit aceleaşi surse, ajutoarele ar fi ajuns la credincioşi pe următoarele căi.

1) Parohiile, mănăstirile şi preoţii misionari din unităţile bugetare au oferit servicii de tip cantină socială, centru de zi, beneficii financiare şi materiale, hrană pentru pelerinii de la hramul Sfintei Parascheva şi altele. Au fost asistaţi peste 102.000 de beneficiari, utilizându-se un buget de 5.871.415 lei.

2) Birourile de asistenţă socială, cantinele sociale, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă” şi alte ONG-uri, centrele pentru copii, bătrâni şi persoane defavorizate de pe lângă Centrul eparhial, protopopiate, parohii sau mănăstiri (în total 56 de unităţi) au oferit servicii sociale primare şi specializate pentru 17.116 de beneficiari, utilizându-se un buget de 5.401.966 lei.

3) Fondul „Păstorul cel Bun”, activat în anul 2008 pentru sprijinirea preotului din parohiile defavorizate, a familiei preotului în dificultate şi a unităţilor de cult cu obiective în construcţie, a susţinut financiar şi material un număr de 1.646 de persoane şi 383 unităţi de cult, cuantumul ajutorului fiind de 3.891.349 lei .

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here