Acord de colaborare între Iași, Chișinău și Cernăuți, semnat de primarii celor trei orașe

Primarii din Iași, Chișinău (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina) au semnat, sâmbătă, la Iași, în prezența premierului Victor Ponta, un acord de colaborare în domeniul educației, culturii și administrației publice.

Acordul a fost semnat în Sala Gotică a mănăstirii Trei Ierarhi, la eveniment fiind prezent și Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Avem bucuria să ne unim în continuare cu cele două orașe, Chișinăul și Cernăuțiul, în proiecte concrete, pentru că trăim la fel, simțim la fel, avem obiective comune. În anul 2008, tot la 24 ianuarie, am semnat cu primarul Chișinăului, domnul Chirtoacă, actul de înfrățire între cele două orașe. Apoi am reușit să facem înfrățirea cu Cernăuțiul, într-o altă zi de sărbătoare, pe 14 octombrie, de ziua Sf Cuv. Parascheva. Astăzi, tot la 24 ianuarie, când e prima oară când sărbătorim această zi ca sărbătoare legală, semnăm un protocol de colaborare în domeniul educației, culturii și în domeniul administrației publice. E vorba de proiecte concrete, cele două orașe vor sprijini Iașiul pentru a putea deveni Capitală Culturală Europeană, o capitală care să emane mai departe acest spirit european în toată această regiune a Europei„, a spus primarul Iașiului, Gheorghe Nichita.

El a ținut să mulțumească primarilor Chișinăului și Cernăuțiului, Dorin Chirtoacă și Oleksi Kaspruk, că nu s-au gândit la partea politică, ci se gândesc la problemele administrative comune celor care se află la dreapta și la stânga Prutului.

Cu acest prilej, primarul Cernăuțiului a spus celor prezenți că, în urmă cu 156 de ani, poporul român a reușit, cu eforturi comune, să construiască o țară frumoasă. „Acum a venit rândul nostru ca, prin eforturi comune, să construim o Europă nouă, un viitor european”, a spus Oleksi Kaspruk, primarul Cernăuțiului.

„Sunt bucuros să revin de fiecare dată acasă, la Iași, unde am învățat, unde am venit să facem înfrățirea între orașe, unde revin de fiecare dată cu plăcere pentru că nu simt niciun fel de frontieră între noi, mai ales că au fost înlăturate vizele. Acum 156 de ani, din punctul meu de vedere, a început procesul de realizare a unității naționale, dar și de integrare europeană a României.(…) Iată că România este așezată.

Acum, fiecare trebuie să facă să trăiască mai bine. Sperăm că același lucru se va întâmpla și pentru noi, cei de dincolo de Prut, atât cei din Basarabia, cât și cei din Bucovina. Sper să nu ne ia și nouă 150 de ani ca să se facă dreptate și pentru cei de dincolo de Prut. Să sperăm că, prin asemenea proiecte și inițiative, cum este cel de astăzi, să reușim să aducem mai aproape prin proiectele europene, să reușim să avem schimburi mai strânse și, de ce nu, această autostradă care să lege Moldova de Europa să aibă din start extensii direct la București și Cernăuți. Asta ar fi cea mai bună Unire în secolul XXI”, a spus primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Prezent la eveniment, premierul Victor Ponta a spus primarilor celor trei orașe că aceste colaborări sunt utile și binevenite atât timp cât „ne simțim toți frați și prieteni și mergem în aceeași direcție”.

„Împreună au șanse mult mai mari. Și să ajungă capitală europeană, să își dezvolte proiecte comune, să promoveze valorile noastre comune. Anul trecut, am avut o întâlnire cu cei trei prim-miniștri (ai României, Republicii Moldova și Ucrainei), am spus și atunci, și o spun și acum: România nu e Uniunea Sovietică. Nu vrea să ia ceva cu forța de la altcineva. România este o țară care a încercat, în ultimii ani, să se dezvolte, să meargă spre valorile europene. Avem o datorie ca pentru cei din Basarabia, din Bucovina, în primul rând să arătăm un exemplu de succes, să îi ajutăm să învețe din greșelile noastre, să nu facă aceleași greșeli. De asemenea, trebuie să facem tot ceea ce este bun pe partea asta a Prutului, sau pe partea asta a Bucovinei, să încercăm să facem și pe partea cealaltă. Cu toții avem nevoie de grădinițe, de școli, locuri de cultură, de o infrastructură foarte bună, de o autostradă, de energie, de tot ceea ce e nevoie ca oamenii să trăiască în bunăstare și pace”, a spus premierul Victor Ponta.

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here