Acesta este românul care are 800 de milioane de dolari într-un cont secret la HSBC

Marcel Adams, născut Abramovich, în vârstă de 94 de ani, este românul care a avut contul secret de 800 milioane de dolari la filiala elvețiană a grupului bancar britanic HSBC.

 

Marcel Adams este unul dintre cei mai mari magnați imobiliari din Quebeq, cu o avere estimată la 1,3 miliarde de dolari. Născut la Piatra Neamț, în 1920, a supraviețuit Holocaustului și a plecat în Canada unde și-a schimbat numele din Abramovich, în Adams. A fondat în 1958 compania Iberville Developments. În prezent, deține peste 100 de proprietăți, incluzând centre comerciale, birouri, spații industriale și complexuri rezidențiale. În prezent, afacerile familiei, care nu au avut nicio legătură cu România, sunt conduse de fiul său, Sylvan.

 

Alături de alți milionari canadieni ale căror nume au fost dezvăluite în scandalul Swissleaks, reprezentanții familiei Adams au confirmat pentru Radio Canada că au deținut conturi la HSBC, în Elveția, afirmând, însă că au situația fiscală reglată cu autoritățile canadiene.

 

 

Documentele bancare consultate de ICIJ organizație internațională a jurnaliștilor de investigație, care au dezvăluit numele deținătorilor de conturi secrete la HSBC în Elveția, acoperă intervalul 1974-2007 și fac parte dintr-un set de mii de acte bancare care detaliază transferuri în valoare de peste 100 miliarde de dolari.

 

În ultimele două decenii, politicieni și afaceriști influenți în România au dispus de conturi la filiala elvețiană a grupului bancar britanic HSBC, aflat în centrul scandalului „SwissLeaks”.

 

Documentele ICIJ – organizație internațională a jurnaliștilor de investigație din care fac parte și membri ai RISE Project – acoperă intervalul 1974-2007 și fac parte dintr-un set de mii de acte bancare care detaliază transferuri în valoare de peste 100 de miliarde de dolari și care dezvăluie numele unor criminali, evazioniști, politicieni, celebrități sau oameni de afaceri din toată lumea.

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here