Accident soldat cu un mort și trei răniți grav pe şoseaua de centură a Bucureștiului

Un bărbat a murit şi alţi trei au fost grav răniţi în urma unui accident care s-a produs sâmbătă dimineaţă pe şoseaua de centură a Capitalei, între Tunari şi Otopeni.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Roxana Vasile, un tir a lovit în spate o dubiţă în care se aflau cinci muncitori, în urma impactului un bărbat decedând pe loc, transmite Radio Iași.

 

„S-a sesizat un accident rutier pe prima bandă, pe sensul de mers dinspre Otopeni către Tunari. O dubiţă era staţionată, având o problemă tehnică. Din spate a venit un tir care a lovit-o. În urma impactului un bărbat care era înăuntru maşinii, pe scaunul din spate, a decedat pe loc, alţi trei au fost transportaţi la spital. Şoferul dubiţei era în maşină şi nu a păţit nimic, la fel şi şoferul tirului. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind fost zero”, a spus oficialul IPJ Ilfov.

 

Circulaţia rutieră în zonă a fost deviată pentru aproximativ două ore.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here