Accident pe DE 85. Ciocnire între trei autoturisme: o persoană, grav rănită

Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe drumul european E85, în dreptul localităţii Bogdan Vodă din judeţul Bacău.

 

Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar în urma acestui accident au rezultat patru victime. Una dintre acestea se află în stare foarte gravă. În coliziune a mai fost prinsă şi o a treia maşină.

 

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliţiei rutiere şi ale SMURD.

 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (8:00), în judeţul Bacău, traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN2(E85) Bacău – Roman, la kilometrul 298+300 de metri, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

 

Conform primelor informaţii, două autoturisme s-au tamponat, probabil din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers, unul dintre acestea a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu o altă maşină.

 

Este posibil ca circulaţia să se oprească în ambele sensuri.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here