Acces interzis pe „Drumul Morții”. Autoritățile au decis să monteze bariere la trecerea de cale ferată de la Uricani-Iași

Șoferii nu vor mai avea acces la trecerea peste calea ferată de la Uricani, locul în care, nu cu mult timp în urmă, și-au pierdut viața 11 persoane. Decizia a fost luată astăzi, la întâlnirea organizată de Prefectura Iaşi, cu reprezentanții Primăriei Miroslava, ai Inspectoratul Poliţiei Judeţene şi cei ai CFR Călători, după o discuție de câteva zeci de minute.

 

Astfel, în zona se vor instala indicatoare cu „Circulaţia interzisă, cu excepţia riveranilor”, în perimetrul drumului şi încă unul în sensul giratoriu de la şoseaua de centură. Șoferii vor fi informaţi totodată prin două panouri de locul periculos şi de detaliile tragediei ce a avut loc la începutul lunii septembrie. În plus, vor fi montate spinări de măgar din 50 în 50 de metri în dreptul trecerii, pentru ca şoferii care nu respectă semnul de acces interzis să fie obligaţi să reducă viteza.

 

CFR Călători s-a angajat să niveleze trecerea, iar în perioada următoare, compania va prezenta un material către Minister pentru montarea unor bariere, atât la drumul de la Uricani, cât şi în zona fabricii Delphi. Costul estimativ al lucrării se ridică la 400.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here