Academicianul Alexandru Bogdan, pus sub urmărire penală de procurorii DNA: prejudiciu de peste de 3,75 milioane de euro

Academicianul Alexandru Bogdan a fost pus astăzi sub urmărire penală de procurorii DNA. Ei îl acuză că a creat, în dauna Academiei Române, un prejudiciu de peste de 3,75 milioane de euro.

 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul BOGDAN ALEXANDRU, președinte executiv al Fundației „Patrimoniu” din cadrul a Academiei Române, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”, se arată în comunicatul DNA.

 

„Inculpatul Bogdan Alexandru, în calitate de președinte executiv al Fundației „Patrimoniu”, cu încălcarea prevederilor legale și a celor prevăzute în statutul organizației, și-a exercitat atribuțiile de administrare și gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole și silvice) ce aparțin Academiei Române, în scopul de a-i favoriza pe colaboratorii entității pe care o conducea, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale.

 

Concret, în perioada 2006-2010, cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al Academiei Române, între Fundația „Patrimoniu” și mai multe societăți comerciale au fost încheiate peste 20 de contracte și acte adiționale privind: arendarea și concesiunea de terenuri, asistența juridică, consultanță, prestări servicii etc., care printre altele:

– conțineau prevederi ce contravin atât Legii arendării nr. 16/1994 cât și Regulamentului din 10 martie 2006, 
– au fost încheiate fără a exista aprobarea Consiliului Director, 
– conțineau clauze nefavorabile Academiei Române, 
– nu aveau prevăzută durata contractului, 
– nu aveau calculată valoarea arendelor. 

Spre exemplu, pentru perioada 2007-2009, la o suprafață de teren de 1.484,31 hectare și pentru perioada 2008-2009, la suprafața de 641,51 hectare, Fundația „Patrimoniu” nu a calculat valoarea arendei și nici nu a comunicat Arendașului (societate comercială) obligația de plată. De asemenea, fără a exista aprobarea Consiliului Director, Fundația „Patrimoniu” a fost de acord și a acceptat plata anumitor sume, considerate drept avans arendă, sume care nu au fost recalculate și regularizate conform prevederilor din Actele adiționale și în raport cu arenda datorată.

 

Prejudiciul total creat de Bogdan Alexandru în dauna Academiei Române este de 3.757.860 euro”, se mai arată în comunicat.

 

„Datorită faptului că dosarul nu este încă finalizat (…), vă rog să îmi permiteți să nu fac cunoscute niciun fel de aspecte din interiorul lui și să vă asigur că, la cei 50 de activitate profesională, nu mi-am permis, nu-mi voi permite niciodată să fac asemenea fapte, de care, din păcate, acum, sunt în situația neplăcută de a fi acuzat”, s-a apărat Alexandru Bogdan. 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here