Abuzurile Poliției asupra romilor aduc o nouă condamnare a României la CEDO

Prin intermediul noii decizii publicate ieri, 12 ianuarie 2016, CEDO trage un foarte serios semnal de alarmă cu privire la abuzurile pe care le comit unii angajați ai instituțiilor însărcinate cu menținerea ordinii și linistii publice atunci cand interacționează cu romi. Cazul Boacă s.a. contra României reprezintă încă o dovadă clară a faptului că, în viața de zi cu zi, implementarea de către instituțiile avizate a principiului egalității cetățenilor în fața legii poate avea, dacă subiectul este rom, caracter facultativ.

Aplicanții, reprezentați în fața CEDO de fundația Romani CRISS, au reclamat faptul că, în 30 martie 2006, au fost bătuți de politiști în incinta postului de poliție din Clejani, jud. Giurgiu, că ancheta desfășurată în Romania a fost deficitară și că au fost discriminați din cauza apartenenței la etnia romă, fiind numiți “țigani borâți”. Plângerea formulată de membrii familiei Boacă, a fost respinsă definitiv de instanțele naționale în data de 14 decembrie 2010, fără a se aduce o explicație plauzibilă faptului că Ion Boacă a necesitat 19 zile de îngrijiri medicale.

 

Având în vedere tergiversările repetate privind aplicarea de către Parchet a indicațiilor date de judecătorii naționali, audierea unui număr insuficient de martori (doar 4 deși au fost propuși mai mulți)și ignorarea reclamațiilor victimelor cu privire la abuzurile suferite din partea angajaților în poliție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că investigația derulată de autoritățile române nu a fost efectivă. Totodată, CEDO a reținut că autoritățile naționale nu au încercat să stabilească în ce măsură ar fi existat o legatură de cauzalitate între presupusele manifestări rasiste ale poliștilor și abuzurile la care a fost supus Ion Boacă în sediul poliției, motiv pentru care s-a constatat încălcarea Convenției.

 

Astfel, Curtea de la Strasbourg a stabilit, în unanimitate, că România a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește articolul 3 – dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane și degradante, atât sub aspect procedural cât și substanțial, precum și în ceea ce privește art. 14 privind interzicerea discriminării (în conjuncție cu articolul 3), în ce privește aspectul procedural. Curtea a acordat reclamanților suma totală de 11.700 Euro ca despăgubiri morale pentru abuzurile la care a fost supus reclamantul Boacă Ion.  

 

“Cauza de față se încadrează într-o serie de alte condamnări ale României în fața CEDO, pentru abuzuri ale poliției față de romi. Romani CRISS a subliniat și cu alte ocazii necesitatea ca statul român să ia măsuri pentru a combate abuzurile poliției față de romi. Aspectele semnalate de CEDO sunt întâlnite frecvent în pratică, iar autoritățile au datoria să intervină și să remedieze aceste problemă. Astăzi, o dată în plus, reiterăm recomandarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, de a identifica măsuri concrete pentru a împiedica gestionarea dosarelor într-o manieră care să contravină flagrant principiilor fundamentale stabilite în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a precizat Marian Mandache, Directorul Executiv al Romani CRISS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here