Abuz grosolan! Primarul a închis afacerea unui rival politic după ce și-a făcut „împuternicire” pe firma acestuia

Primarul comunei Miroslava, liberalul Dan Niță, a depus la Registrul Comerțului o cerere în calitate de împuternicit al unei firme private prin care a cerut suspendarea activității. Societatea aparține unui adversar politic al lui Niță, Daniel Rusu, fost consilier local și fost coleg de partid al primarului. Afacerea pe care Niță vrea să o închidă este o spălătătorie auto tip self-wash. La scurt timp, după ce Rusu a dechis spălătoria, la câțiva metri distanță a fost autorizată o investiție similară pe numele unui apropiat al familiei Niță.  În schimb, afacerea lui Rusu a devenit ținta controalelor Primăriei Miroslava. „(…) inspectorul de urbanism a urmat doar indicațiile primarului, care și-a deschis o spălătorie auto exact lângă spălătoria mea, iar prin această acțiune de sancționare a mea se urmărește de fapt, să închid spălătoria auto”, susține Daniel Rusu într-o plângere depusă la Tribunalul Iași. Primarul Dan Niță a emis o dispoziție pentru suspendarea activității firmei lui Rusu pe care a depus-o la Registrul Comerțului în calitate de împuternicit al firmei Top DNL SRL. Culmea, nici un funcționar de la Registrul Comerțului nu a verificat dacă Niță este într-adevăr împuternicit, iar instituția a aprobat cererea. Mai mult, primarul a cerut printr-o ordonanță președințială suspendarea activității firmei, însă această cerere a fost respinsă de Judecătorie.

Dan Niță, primarul comunei Miroslava, a încercat să închidă afacerea unui fost consilier PNL printr-un fals grosolan. Daniel Rusu a intrat în conflict cu primarul Niță după ce a refuzat să voteze hotărâri pe care le-a considerat ilegale. Ulterior, Rusu și-a depus demisia din Consiliul Local, nu însă fără a lansa valuri de critici la adresa conducerii administrației locale. În plus, afacerea sa era în concurență directă cu cea a unui apropiat al familiei Niță.
În fapt, pe strada Colonel Langa din Miroslava funcționează două spălătorii auto, aflate la distanță de câteva sute de metri una față de cealaltă. Rusu a fost primul care a deschis acestă afacere, însă, după câteva luni, cumnatul lui Bogdan Niță, fiul primarului, a obținut autorizație pentru o investiție similară.

Primarul Dan Niță a inițiat mai multe acțiuni menite să-i închidă afacerea lui Rusu. Primarul din Miroslava a apelat chiar la falsificarea unui document pentru a putea să-i închidă afacerea lui Rusu. În decembrie anul trecut, Dan Niță a depus o cerere la Oficiul Registrului Comerțului, în calitate de primar al comunei Miroslava, dar ca împuternicit al firmei Top DNL SRL, prin care a cerut suspendarea activității spălătoriei care funcționează la punctul de lucru din strada Colonel Langa.

Firma Tiop DNL SRL nu a emis niciodată o împuternicire către primarul Niță sau către instituție pentru a fi reprezentată la Registrul Comerțului.

Funcționarii de la Registrului Comerțului au fost orbi

Scenariul absurd a continuat. Funcționarii de la Registrul Comerțului nu au verificat așa-zisa împuternicire a primarului Dan Niță și au acceptat solicitarea de suspendare a activității.

Anterior, primarul Dan Niță a emis o dispoziție în luna noiembrie 2023 prin care a dispus suspendarea activității comerciale a firmei pe motiv de aplicare a unor sancțiuni, de lipsa vizei anuale, dar și de nerespectarea programului de lucru. Niță a depus și această dispoziție la Registrul Comerțului, susținând că este împuternicit în numele firmei și cere suspendarea activității economice. Practic, Dan Niță a comis un abuz grosolan, împuternicindu-se în numele unei firme private cu care nu are legătură și depunând cerere în numele societății la ORC pentru suspendarea activității acesteia.

Patronul spălătoriei în conflict cu Niță! Primarul a pierdut prima luptă în justiție

Daniel Rusu a fost consilier local PNL în acest mandat și a intrat în conflict cu Dan Niță de după ce a refuzat să voteze în favoarea unor proiectele de hotărâre pe care le-a considerat ilegale sau inoportune. Astfel, Niță a căutat să se răzbune și să-i blocheze acestuia întreaga activitate cu spălătoria de tip self-service din strada Colonel Langa.

La puțin timp după demersal efectuat ORC, Dan Niță a depus la Judecătoria Iași o cerere pentru emiterea unei ordonanțe președințială prin care a cerut ca activitatea spălătoriei lui Daniel Rusu să fie oprită.  Cererea depusă de Niță a fost însă respinsă de magistrați.

Nu probează reclamanta care este prejudiciul concret ce i se creează prin exercitarea în continuare de către pârâtă a activității de la punctul de lucru în cauză și în ce constă concret gravitatea perpetuării unei atare situații, necesitând astfel intervenția promptă a instanței de judecată pe calea acestei proceduri speciale până la finalizarea litigiilor prin care se contestă măsura suspendării activității, respectiv până la finalizarea procedurii de intrare în legalitate, se arată în hotărârea judecătorilor.

Primăria Miroslava a contestat decizia cu apel la Tribunalul Iași.

Primăria cere intrarea în legalitate, însă refuză să elibereze avizele

Daniel Rusu a deschis o acțiune la Tribunalul Iași prin care cere anularea deciziei luate de ORC în urma abuzului făcut de Dan Niță. În plus, Daniel Rusu arată că intrarea în legalitate invocată de Dan Niță depinde de avizele pe care chiar primarul trebuie să le semneze

„Vă rugăm să constatați faptul că, societatea noastră nu a emis niciodată o împuternicire acestei persoane, sens în care nu putea formula nici o cerere în numele societății noastre. Se face referire la documente emise de către Consiliul Local al comunei Miroslava, însă aceste documente nu ne-au fost prezentate niciodată, nici măcar nu sunt afișate pe site-ul primăriei, deși sunt informații de interes public. Dispoziția nr. 623 din 23 noiembrie 2023  am contestat-o în procedură prealabilă, aceasta fiind  nelegală și netemeinică, constituind din partea primarului un abuz de putere, un abuz în serviciu ce va trebui să fie sancționat de organele abilitate ale statului.  Nelegalitate rezidă în faptul că nu este precizat temeiul de drept în baza căruia s-a dispus suspendare activității până la intrarea în legalitate, măsură abuzivă având în vedere faptul că, intrarea în legalitate depinde chiar de primirea avizelor de la primarul comunei Miroslava”, arată Rusu în plângerea depusă la Tribunalul Iași împotriva deciziei ORC.

Afacerea familiei Niță, în concurență directă cu cea a fostului ales local ! Niță i-a trimis controale pe cap

Pe aceeași stradă funcționează o altă spălătorie auto, afacerea fiind controlată de către cumnatul lui Bogdan Niță, fiul primarului Dan Niță. La câteva luni după ce familia Rusu a deschis spălătoria, Ciprian Popescu a cumpărat un teren pe strada Colonel Langa. Terenul se află foarte aproape de spălătoria familiei Rusu. De altfel, terenul de aproximativ 850 mp a fost cumpărat în mai 2023, iar pe 1 august, Primăria Miroslava a eliberat autorizația de construire pentru spălătoria auto self service.

Pe de altă parte, Daniel Rusu a arătat că după apariția noului concurent au început să curgă controalele, fiind hărțuit de către primăria condusă de Dan Niță.

La data de 17 august 2023, am fost sancționat contravențional în baza procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 62922, înscris pe care l-am contestat deja la Judecătoria Iași, pentru o situație care nu corespunde adevărului, inspectorul de urbanism urmând doar indicațiile primarului, care și-a deschis o spălătorie auto exact lângă spălătoria mea, iar prin această acțiune de sancționare a mea se urmărește de fapt, să închidă spălătoria auto”, arată proprietarul firmei Top DNL SRL, în contestația depusă la Tribunal.

„Primarul Niță mi-a promis că mă desființează”

Proprietarul spălătoriei a susținut că este hărțuit constant de către primarul comunei și de oamenii acestuia după ce s-a întors împotriva sa și nu a mai votat proiectele din Consiliul Local.

Dacă nu ești intru totul de acord cu Niță și ai o părere diferită, înseamnă că nu ești cu el, ci ești împotriva lui. Ca și consilier local nu am putut vota la comandă. Ceea ce mi s-a părut că afectează comuna și cetățenii eu nu am votat. Mi-a promis că mă desființează și se va ține de mine până reușește. Face multe abuzuri împotriva mea, a altor consilieri cât și împotriva oamenilor. Este învățat ca cei din jurul său să fie cu capul plecat, nimeni să nu vină cu vreo idee sau cu o problemă bine argumentată. Ce zice el trebuie să fie lege. Nu există democrație în Primăria Miroslava. E dictatură pe față. În urma postărilor mele, mulți oameni cunoscuți și necunoscuți m-au contactat și felicitat pentru curaj și mi-au promis susținere totală pentru a reuși să schimbăm împreună în bine Miroslava, a spus Daniel Rusu.

Un alt consilier local, aceeași poveste. Niță i-a închis afacerea

Nu este prima data când Niță folosește funcția de primar în disputele politice. Niță s-a războit cu un alt consilier local și i-a demolat abuziv o farmacie veterinară pe care acesta o deținea în localitate. Deși consilierul PSD Andrei David a demonstrat în instanță că Niță a făcut abuz de putere și a demolat illegal clădirea, decizia a venit prea târziu. Clădirea a fost demolată, afacerea a fost pierdută în totalitate, iar produsele de uz veterinar care se aflau în farmacie au fost neutralizate. Acțiunea pusă la cale de primarul Dan Niță s-a desfășurat în mare viteză, fără a se respecta termenele legale prevăzute de lege. Acțiunea de demolare a fost supervizată chiar de către primarul Dan Niță, pretextul fiind trecerea terenului de sub farmacia veterinară din domeniul privat în domeniul public al comunei Miroslava. Acest lucru nu s-a mai întâmplat nici până în ziua de astăzi.

Vlad ROTARU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here