A trăit 30 de ani cu gândul că a fost condamnat la moarte. Curtea Supremă i-a comutat sentința. Vezi motivul

Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat luni condamnarea la moarte dictată în 1987 împotriva unui bărbat de culoare din statul Georgia găsit vinovat pentru uciderea unei femei albe, avocații acuzatului invocând rasismul în selectarea membrilor juriului de la acea vreme, format din 12 albi, transmit agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

 

Decizia de luni, adoptată cu o majoritate de șapte din opt voturi, are o mare valoare simbolică, întrucât SUA încă se confruntă, la aproape 30 de ani de la sentința controversată, cu problema rasismului în alegerea juraților în procesele judiciare.

 

Aflat în pericol de a fi executat, Timothy Foster (48 de ani) fusese judecat în statul Georgia și găsit vinovat în unanimitate de cei 12 membri ai juriului, toți albi, pentru uciderea în 1986 a lui Queen White, o fostă profesoară în vârstă de 79 de ani. La acea vreme în vârstă de 18 ani, Foster a intrat în locuința femeii, o lovit-o violent și a molestat-o sexual, înainte de a o strangula și a fura unele lucruri din casa femeii, potrivit anchetatorilor.

 

O serie de documente, obținute tardiv de apărarea acuzatului, au fost prezentate la începutul lunii noiembrie 2015 în timpul audierii de la Curtea Supremă — pe lista numelor ce urmau să fie trase la sorți pentru desemnarea juraților, era scrisă de mână litera „B” (de la „black” — negru în limba engleză) în fața numelor persoanelor de culoare.

 

Curtea Supremă a ajuns la concluzia că procurorii „au fost motivați într-o măsură substanțială de rasă” atunci când patru potențiali jurați au fost excluși din procesul de selecție.

 

În juriu au fost selectați în final doar albi, iar sentința a fost de condamnare la moarte a lui Foster.

 

La data procesului, argumentele juridice ale lui Timothy Foster cu privire la componența juriului nu au avut succes. Abia în 2006 avocații săi au avut acces la notele procurorilor privind selectarea juraților, ceea ce a relevat evidențierea rasei potențialilor jurați de culoare.

 

O decizie din 1986 a Curții Supreme a SUA prevede că rasa nu poate fi luată în calcul la excluderea potențialilor jurați în cadrul unui proces judiciar.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here