A plagiat! Gabriel Oprea rămâne fără titlul de doctor

Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit, luni, Comisia de Contestaţii a Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a declarat preşedintele consiliului, Viorel Barbu. El a precizat că a fost respinsă contestaţia formulată de fostul vicepremier, decizia finală urmând să fie luată de Consiliul General al CNATDCU cel târziu miercuri.

 

În urma votului din CNATDCU de respingere a contestației a fost 31 de voturi „pentru” și două abțineri. Ordinul e pe masa ministrului Educației, Mircea Dumitru, și urmează să fie semnat în următoarele zile.

 

Ministerul Educației a avut la dispoziție zece zile să răspundă la contestația fostului ministru Gabriel Oprea. Săptămânile trecute, el a anunţat, după votul experţilor de la CNATDCU, că se va lupta pentru titlul său de doctor. Lucrarea respectă toate normele academice, susţine el.

 

Rămâne de văzut dacă Gabriel Oprea se va adresa instanței, așa cum a anunțat, acum că verdictul a rămas același.

 

Acuzația de plagiat la adresa lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a apărut în iulie anul trecut, când jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că întreaga lucrare a celui care pe atunci era ministru de Interne și vicepremier, nu conținea niciun citat cu ghilimele.

 

Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, intitulată „Plângerea prealabila – perspectiva istorica”, a fost susținută de Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București și îl are coordonator pe Ion Neagu, fost senator PSD, avocat penalist în portofoliul căruia se află clienți din lumea politică, de la Adrian Năstase la Dan Ioan Popescu și fost rector al Universității private Nicolae Titulescu.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here