A omorât un om pe o şosea din Suceava, apoi a fugit de la locul accidentului. Tânărul s-a ales cu dosar penal

Tragedie urmată de ample operaţiuni de căutare, marţi seara, în comună Vicovul de Jos, din judeţul Suceava. Un bărbat de 55 de ani care mergea pe marginea drumului a fost lovit mortal de o maşină.

Imediat după impact, şoferul a demarat în trombă şi a fugit. Poliţiştii de la rutieră au pornit însă în scurt timp pe urmele lui. L-au prins la 25 de kilometri de locul accidentului şi l-au reţinut.

Aproape două ore a planat misterul asupra autorului accidentului. Şoferul l-a lovit mortal cu maşina pe bărbatul de 55 de ani care mergea pe marginea şoselei. Apoi şi-a văzut în continuare de drum, fără să oprească.

Câţiva tineri au văzut în mijlocul drumului un om care zăcea pe asfalt şi au oprit să vadă ce s-a întâmplat.

„A rămas omul căzut mort acolo şi am blocat, nu ştiam cum să blocăm maşinile toate, şi am sunat la 112”, a spus unul dintre martori.

Din păcate, medicii n-au mai avut ce face ca să-l salveze pe bărbat: „Dumnezeu ştie, pare a fi lovit de o maşină mare, a trecut cu roată peste el. Acolo se vede o bucăţică, ceva de la maşină, din faţă”.

Între timp, poliţiştii au făcut filtre pentru a-i da de urma şoferului. L-au găsit la 25 de kilometri distanţă de locul impactului.

„Un bărbat în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost identificat conducând un ansamblu de vehicule. A fost preluat de poliţişti, a fost reţinut, fiind condus la unitatea medicală pentru prelevarea de probe biologice de sânge şi stabilirea alcoolemiei”, a spus subcomisar Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru omor din culpă şi fuga de la locul accidentului. Dacă se va stabili că era şi băut, va fi cercetat şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here