A MURIT ANGELA MOLDOVAN, una dintre cele mai importanmte voci ale muzicii populare românești

Realizatoarea TVR Iuliana Tudor anunţă pe pagina sa de Facebook dispariţia unei mari artiste a muzicii populare româneşti. Angela Moldovan împlinise recent 86 de ani.

 

Lumea folclorului e din nou în doliu. Angela Moldovan, una din cele mai iubite voci ale muzicii populare romăneşti, a murit, anunţă realizatoarea emisiunii „O dată-n viaţă” de la TVR, Iuliana Tudor.

 

Născută pe 19 septembrie 1927, la Chişinău, Angela Moldovan s-a mutat de familie la Târgu Mureș, apoi la Timișoara și Suceava. A fost căsătorită cu actorul Victor Moldovan, și cu textierul, scenaristul Mircea Block, autorul versurilor a mai multor binecunoscute cântece precum „Fata neichii”, „Sărba de la Deleni”, „Ia mai zi-i măi fluieraș”, „Merge satul la cules”, „Dorul mă cată pe-acasă”.  În anul 1953 devine solistă a Ansamblului „Barbu Lăutaru”. Mai târziu este acceptată în cadrul Ansamblului „Ciocârlia”. Apoi a câștigat un concurs pentru un post de solistă și a început sa cânte în diferite spectacole.

 

Melodia cu care s-a lansat, în anii ’60, este „La Oglindă”, pe versuri de George Coșbuc. A urmat „Mi-am facut bundiță nouă”, cântec pe care l-a învățat de la bunica sa din Basarabia, și care a devenit cel mai mare hit al artistei, fiind preluat și de alte colege de breaslă. A mai lansat numeroase alte piese: „Cine stă posomorâtă”, „Asta-i sârba mărunțică”, „Mi-am pus dorul pe cântar”, „Fata neichii”. Este cunoscută publicului larg și din apariția în filmul „Veronica”. (sursa: Wikipedia)

 

Angela Moldovan a primit pe 29 noiembrie 2002 Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

 

Recent, alte două cântăreţe cunoscute de muzică populară au murit.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here