A început ancheta în cazul experimentelor ilegale de la Neurochirurgie. Pacienții morți vor fi deshumați

Rudele a doi pacienţi de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, care ar fi fost supuşi unor experimente neautorizate de către medicul care îi trata, spun că nu au ştiut că bolnavii sunt cobai. Familiile au trecut printr-un alt şoc joi, când procurorii i-au anunţat că trebuie să le deshumeze rudele. Conducerea spitalului spune că nu ştia despre activitatea medicului, dar a găsit probele suspecte şi a mers direct la parchet, anunță Digi24.

 

Ancheta procurorilor este abia la început. Oamenii legii au trimis citații pentru rudele tuturor pacienților care ar fi făcut parte din experimentul ilegal şi de la care vor să afle mai multe informaţii. Audierile au început chiar astăzi, iar procurorii spun că va fi o anchetă dificilă.

 

Patru dintre pacienţi nu mai sunt în viaţă, iar rudele spun că procurorii îi vor deshuma. Ceilalţi patru trebuie să vină din nou la spital pentru teste care să confirme că lichidul cefalo-rahidian din eprubetele găsite în spital le aparține.

 

Opt pacienţi ai Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi au fost cobaii medicului, fără să ştie absolut nimic, spun rudele bolnavilor. Unul dintre ei, Vasile Mitrea, în vârstă de 75 de ani, a ajuns la spital anul trecut, în urma unui accident. A stat internat timp de o săptămână. Anchetatorii spun că în acest timp bărbatului i s-au făcut şase puncţii.

 

„Eu am semnat doar când l-am luat pe taică-miu acasă, o singură hârtie, precum că îl iau la cerere acasă. I-au recoltat niște lichid din șina spinării. (Știați că i-au făcut această recoltare?) Nu știam nimic”, povestește Cătălin Mitrea, fiul pacientului.

 

Abia acum, soţia şi cei doi fii ai săi au aflat că bărbatul ar fi fost folosit în experimentele medicului de la Neurochirurgie şi că va fi deshumat.

 

„Zici că ne-a dat cu un par în cap. E ceva groaznic să spui: vezi că trebuie să îl dezgrop pe tatăl tău ca să îi fac analize, e groaznic, e urât”, a adăugat Ion Mitrea, fiul pacientului.

 

Alţi trei pacienţi care ar fi fost supuşi aceluiaşi experiment au murit. Anchetatorii spun că unuia dintre ei medicul i-ar fi făcut 30 de puncţii. Familia a ştiut doar de cinci dintre ele, însă nimeni nu le-a explicat la ce folosesc.

 

„Nu știam câte puncții și chiar dacă știam, mă gândesc că nu-mi dădeam seama dacă e bun sau nu, mă gândeam că e spre binele lui. (Nu v-ați dat acordul, dumneavostră sau el, să fie inlcus într-un studiu clinic?) Nu, asta în nici un caz, nu mi-o spus de așa ceva, nu”, afirmă Lucica Nicolae, sora pacientului.

 

Potrivit legii, fără o semnătură a pacientului şi fără acceptul unei Comisii de Etică, niciun medic nu poate începe un studiu clinic.

 

„Pentru orice fel de studiu, medicul trebuie să ataşeze o copie a consimţământului pacientului. Acest dosar este analizat de o Comisie de Etică. Subliniez că niciun studiu nu poate fi publicat dacă nu este menţionat că proiectul a fost aprobat de o Comisie de Etică. Există Comisie de Etică atât la Universitate, cât şi la spital. Din punct de vedere legal poate fi obţinut acordul de la oricare dintre cele două”, explică Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate al Societăţii Academice Române.

 

Citește și Experimente medicale ilegale, la Iași? Mai mulți pacienți au decedat

 

„Am recomandat prudenţă şi am spus că nu mai comentez acest caz până când nu avem toate datele”, declară Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor. Reprezentanţii Spitalului de Neurochirurgie, care l-au reclamat pe medicul Ștefan Iencean la Parchet, spun că nu au ştiut de acest studiu.

 

Scandalul a izbucnit în august 2014. Atunci, conducerea Spitalului de Neurochirurgie Iaşi a fost sesizată de către un medic din spital că neurochirurgul Ştefan Iencean, cadru didactic şi medic primar în cadul Secţiei Neurochirurgie III a spitalului, efectuează puncţii lombare repetate la pacienţi cu traumatisme de coloană vertebrală şi păstrează eprubetele cu lichidul cefalorahidian prelevat din zona inferioară a coloanei în congelatorul unui frigider dintr-un salon al spitalului.

O comisie alcătuită din reprezentanţi ai conducerii spitalului a verificat sesizarea şi a descoperit în congelatorul frigiderului peste 80 de eprubete cu lichid, acestea având trecute pe ele nume şi date ale recoltării. În prezenţa comisiei, suportul a fost ridicat din frigider şi depozitat în alt loc, eprubetele fiind inventariate şi consemnate într-un proces-verbal.

– See more at: http://7est.ro/actualitate/sanatate/item/33546-experimente-medicale-ilegale-la-iasi-mai-multi-pacienti-au-decedat.html#sthash.Ql6gPa0B.dpuf

Scandalul a izbucnit în august 2014. Atunci, conducerea Spitalului de Neurochirurgie Iaşi a fost sesizată de către un medic din spital că neurochirurgul Ştefan Iencean, cadru didactic şi medic primar în cadul Secţiei Neurochirurgie III a spitalului, efectuează puncţii lombare repetate la pacienţi cu traumatisme de coloană vertebrală şi păstrează eprubetele cu lichidul cefalorahidian prelevat din zona inferioară a coloanei în congelatorul unui frigider dintr-un salon al spitalului.

O comisie alcătuită din reprezentanţi ai conducerii spitalului a verificat sesizarea şi a descoperit în congelatorul frigiderului peste 80 de eprubete cu lichid, acestea având trecute pe ele nume şi date ale recoltării. În prezenţa comisiei, suportul a fost ridicat din frigider şi depozitat în alt loc, eprubetele fiind inventariate şi consemnate într-un proces-verbal.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here