A fugit de la locul accidentului, dar a fost prinsă după… trei luni

O șoferiță de 27 de ani din judeţul Iaşi a ajuns în spatele gratiilor după ce a cauzat un accident rutier mortal. Alexandra Oana Ozoreanu a comis, de fapt, o serie de infracţiuni, și abia după două luni şi trei săptămâni de la comiterea faptei, poliţiştii din Hârlău şi procurorii Parchetului de pe lângă Ju­decătoria acestui oraş au considerat că au îndeajuns de multe probe pentru a o reţine pe femeie. Imediat, judecătorii din Hârlău au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Alexandra Ozoreanu este acuzată de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi instigare la mărturie mincinoasă.

Prima faptă imputată s-a petrecut pe 14 februarie 2017, atunci când inculpata a lovit mortal un bărbat de 51 de ani, care circula pe marginea drumului judeţean 281, pe raza localităţii Scobinţi. După ce a lovit victima, Alexandra Ozoreanu şi-a conti­nuat deplasarea către oraşul Hîrlău, părăsind locul accidentului fără încuviinţarea orga­nelor de poliţie. Abia la două luni şi trei săptămâni de la comiterea faptei, anchetatorii ieşeni au reţinut-o pe femeie care, în timpul cercetărilor, a încercat să determinte mai mulţi martori să mintă în timpul interogatoriilor, sperând astfel că va scăpa de sancţiuni.

Pentru “nota de plată” se va lua în calcul faptul că, pentru mărturie mincinoasă, Codul Penal prevede o pedeapsă maximă de trei ani de închisoare, iar pentru părăsirea locului accidentului pedeapsa maximă este de şapte ani, la fel ca în cazul uciderii din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here