A fost deslușit MISTERUL dispariției cursei MH370 a companiei Malaysian Airlines. Avionul s-a prăbușit în Oceanul Indian

La mai bine de două săptămâni de la dispariţia avionului malaezian, autorităţile au confirmat că aparatul de zbor s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian.

 

Anunţul a fost făcut astăzi de premierul Malaeziei, care a anunțat că nu există supraviețuitori ai prăbușirii. Vestea confirmă, astfel, cele mai negre temeri ale rudelor celor aflați la bord. 239 de oameni erau în aeronavă în momentul dispariţiei acesteia, care decolase din Kuala Lumpur şi trebuia să aterizeze la Beijing.

 

Conform datelor obţinute prin satelit şi de către echipele de căutare, avionul Boeing 777 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la vest de oraşul australian Perth.

 

„Trebuie să vă informăm că, potrivit noilor date obţinute, Cursa MH370 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian”, a comunicat și compania Malaysian Airlines.

 

Mai multe ipoteze au apărut începând cu acel moment, inclusiv cea a unui posibil atac terorist. Zeci de avioane şi nave au căutat de atunci neîntrerupt aeronava. Presupusul loc în care s-ar fi prăbuşit s-a schimbat odată cu trecerea timpului, iar aria căutărilor a fost extinsă din strâmtoarea Malacca până în sudul Oceanului Indian.

 

Rudele pasagerilor au acuzat autorităţile că nu fac suficient pentru găsirea celor dragi. Compania aeriană din Malaezia a înregistrat până acum puţine accidente. Cel mai grav a avut loc în 1977, când 100 de oameni au murit la prăbuşirea unui avion.  

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here