A fost descoperită o gaură uriaşă în stratul protector al atmosferei. Cercetătorii sunt îngrijoraţi

 

 

Oamenii de ştiinţă au descoperit o gaură în troposferă, stratul care curăţă atmosfera de substanţele poluante.
 

Troposfera, cel mai de jos strat al atmosferei, conţine aproximativ 80% din masa atmosferei şi 99% din aerosoli şi vaporii de apă.

Este plină de radicali hridoxili, numiţi şi „detergenţii atmosferei”. Aceştia intră în contact cu poluanţii, care devin solubili şi sunt apoi curăţaţi din troposferă în timpul ploilor.

Recent, oamenii de ştiinţă au trimis în troposferă, deasupra Pacificului de Vest, baloane meteorologice, care au descoperit acolo o gaură ce se întinde pe mii de kilometri pătraţi.

 

 

Deocamdată nimeni nu ştie când şi de ce a apărut această gaură, aflată la o altitudine de aproximativ 14 kilometri.

Din cauza acestei anomalii, substanţele poluante ajung direct în straturile superioare ale atmosferei şi pot afecta stratul de ozon – care se va rarefia şi mai mult – şi implicit clima.

Stratul de ozon este oricum afectat, în special la poli, de poluanţii care trec prin troposferă şi ajung în stratosferă, unde se descompun foarte încet.

Descoperirea acestei găuri în troposferă a fost anunţată de Markus Rex, de la Insitutul Alfred Wegener din Potsdam.

Cercetătorii vor să afle acum implicaţiile acestui fenomen, mai ales că în zona unde se află gaura sunt emişi foarte mulţi poluanţi chimici din ţările din sud-estul Asiei.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here