A dispărut mortul! Întâmplare sinistră petrecută la Câmpulung Muscel

O femeie din Câmpulung Muscel venită să-i aprină o lumânare fratelui ei a descoperit cu stupoare că a dispărut crucea, iar în locul de veci al rudei ei fusese îngropat recent alt mort.

 

Familia Călin are în cimitirul Vişoi, din orașul argeșean Câmpulung Muscel, un loc de veci în care se afla trupul neînsufleţit al lui Costel Călin, decedat în anul 2003. Zilele trecute, sora decedatului a avut parte de o surpriză de infarct! Femeia a venit să-i aprindă răposatului frate o lumânare, însă crucea defunctului dispăruse de la mormânt, iar pământul era proaspăt săpat, pentru că un alt mort fusese recent înmormântat acolo, potrivit ziaruldinmuscel.ro.

 

Șocată, femeia și-a anunțat familia, iar apoi au mers cu toții la preotul paroh al bisericii, ca să-i ceară explicații. Întrebat ce s-a întâmplat cu rămăşitele răposatului, preotul i-ar fi răspuns că nu ar mai fi achitat taxele pentru cimitir, iar din acest motiv, locul de veci a fost dat unei alte familii.

 

Oamenii susțin însă că sunt la zi cu toate dările și că mormântul era cât se poate de îngrijit. Astfel, aceștia au sesizat Poliţia, sperând ca în acest fel să se poată face lumină în ceea ce priveşte locul de veci şi osemintele răposatului.

 

Potrivit reprezentanților bisericii, rămășițele răposatului ar fi în groapa de sub cea în care a fost pus mortul îngropat zilele trecute.

 

Poliția a deschis un dosar penal în acest caz și urmează să clarifice situația, însă oamenii sunt hotărâți să îl dea în judecată pe preot.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here