A cedat și Pinalti! Gheorghe Ștefan a recunoscut toate faptele de care este acuzat în Dosarul „Microsoft”

Primii care au colaborat cu procurorii DNA sunt fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi afaceristul Nicolae Dumitru „Niro”, după ceva timp intrând în joc şi fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, astfel că singurul care rămăsese arestat în „Dosarul Microsoft” era primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan „Pinalti”, care îşi susţinea sus şi tare nevinovăţia. Se pare însă că lucrurile s-au schimbat acum.

 

Avocatul edilului, Pavel Abraham, a dezvăluit, la ieşirea din sediul DNA, că Gheorghe Ştefan a recunoscut toate faptele de care este acuzat în Dosarul Microsoft şi pentru care se află în arest preventiv. Astfel Pinalti recunoaşte că acuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani, dar şi că ar fi primit 4 milioane de euro pentru a intermedia semnarea licenţelor cu corporaţia Microsoft, potrivit b1.ro.

Mai mult, avocatul acestuia susţine că Gheorghe Ştefan le-a declarat procurorilor DNA că a cotizat cu mulţi bani către campaniile electorale şi a lăsat de înţeles că se referă în special la campania din 2009.

Cei patru inculpaţi au fost arestaţi în Dosarul Microsoft încă de la finele lui noiembrie 2014, însă, pe 25 ianuarie Gabriel Sandu şi „Niro” au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru că au început să colaboreze cu procurorii DNA şi au făcut o serie de dezvăluiri incendiare în dosar, implicând alte nume grele din politica românească.

 

Între timp, Dorin Cocoş şi Pinalti, care n-au colaborat cu procurorii au rămas în arest preventiv. După ce fostul soţ al Elenei Udrea a făcut unele dezvăluiri şi instanţa a decis să accepte propunerea procurorilor DNA de a-l plasa în arest la domiciliu, Gheorghe Ştefan are şi el acum această şansă.

 

Dosarul Microsoft

Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Nicolae Dumitru sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

 

Conform procurorilor DNA, Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft. Din această sumă, 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

 

Megadosarul de corupţie legat de licenţele Microsoft pentru şcoli, în care DNA estimează un prejudiciu de un miliard de euro, a zguduit scena politică românească când DNA a cerut ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri acuzaţi că ar fi luat mită sume fabuloase de bani pentru a favoriza mari firme, ca să obţină contracte cu statul.

 

Mai exact, este vorba despre Gabriel Sandu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here