A câștigat alegerile degeaba. O comună rămâne fără primar. Proaspătul ales a încercat să ascundă o condamnare într-un dosar DNA

Un primar ales la alegerile locale din iunie a fost invalidat de instanță. Noul primar al comunei Heleșteni, Benone Șofrac, a fost condamnat pentru fraudă cu fonduri europene și are cazier. În doar câteva luni, o instituție a statului, Autoritatea Electorală Permanentă, i-a permis să candideze, că zilele trecute judecătorii să-l trimită acasă. Șofrac a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni cu suspendare după ce a depus cu rea-credință, în perioada 2013-2014, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false pentru a obține subvenții. Șofrac urma să-l înlocuiască pe Constantin Hîra, cel care a fost retras de PSD după ce s-au constatat că și-a angajat fiica în primărie, femeia având o condamnare pentru fapte de corupție. Benone Șofrac susține că va contesta decizia, bazându-se pe documentele primite de la Autoritatea Electorală. „E din cauza dosarului pe care l-am avut. Dar odată ce Autoritatea Electorală mi-a dat validarea nu văd de ce mi-a fost contestată alegerea. AEP mi-a dat acceptul, altfel nu candidam”, a spus Benone Șofrac.

 

Surpriză neplăcută pentru un primar proaspăt ales în județul Iași. Benone Șofrac, candidatul PSD la alegerile locale, ales primar în localitatea Heleșteni, nu a fost validat de instanță. Șofrac are o condamnare pentru fraudă cu fonduri europene, iar magistrații Judecătoriei Iași au ținut cont de acest lucru și i-au respins mandatul. Astfel, alegerile locale din Heleșteni vor fi reluate, conducerea primăriei urmând a fi asigurată de un viceprimar ales din noul Consiliu Local.

Moștenirea fostului primar

Benone Șofrac este fermier în Heleșteni și a fost desemnat candidatul PSD in locul primarului Constantin Hîra. Acesta nu a mai candidat după ce s-a descoperit că și-a angajat fiica in primărie, Evelina Hîra, condamnată și ea pentru fapte de corupție. Șofrac a câștigat alegerile locale cu 57,03 la sută, devansând candidatul PNL, Mirel Bortaș, care a fost votat de 34,92 la sută dintre alegători. Deși a câștigat alegerile locale din iunie, Șofrac are șanse mari să nu mai prindă mandatul de primar.

Noul primar din Heleșteni a fost invalidat de instanță. Are cazier

Judecătorii de la Judecătoria Pașcani nu i-au validat mandatul lui Benone Șofrac pentru că acesta are cazier, lucru care automat duce la respingerea validării. „Respinge cererea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 44 Heleşteni, jud. Iaşi, având ca obiect „validare primar”. Invalidează alegerea în funcţia de primar al comunei Heleşteni, judeţul Iaşi, în cadrul scrutinului din 09.06.2024, a domnului Şofrac Benone, candidat din partea Partidului Social Democrat, la alegerile locale din data de 09.06.2024. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Iaşi de către cei interesaţi, în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică a prezentei, conform dispoziţiilor art. 149 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019. Încheierea se comunică, de îndată, Prefectului Judeţului Iaşi şi Secretarului General al Unităţii Administrativ-Teritoriale Heleşteni, jud. Iaşi, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul unităţii/ subdiviziunii administrativ-teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 149 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei de judecată, astăzi, 15.10.2024.”, se arată în decizia Judecătoriei Pașcani.


 

 

 

 

 

 

AEP nu cere cazier la depunerea candidaturilor

Șofrac a candidat pentru că Autoritatea Electorală Permanentă nu cere cazier la depunerea candidaturilor. Cum Șofrac a fost condamnat pentru fraudă cu fonduri europene, acest lucru ar fi trebuit să ducă la respingerea din start a candidaturii. Doar că alesul PSD a dat o declarație pe propria răspundere că nu are cazier, deși realitatea este alta.

Noi alegeri la Heleșteni

Benone Șofrac mai are o cale de atac, unde poate contesta decizia Judecătoriei Pașcani. Dacă și apelul va avea aceeași finalitate in Heleșteni vor avea loc noi alegeri pentru funcția de primar.  „În caz de invalidare a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea autorităţilor cu atribuţii în organizarea alegerilor locale, pe baza solicitării prefectului, stabileşte data alegerilor. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la data invalidării sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile legii”, se arată la articolul 149 din Codul Administrativ. Până la noile alegeri, Primăria din Heleșteni va fi condusă de un viceprimar ales din rândul noului Consiliu Local


 

 

 

 

 

Fraudă de 8.700 lei. Condamnat la închisoare cu suspendare

Benone Șofrac a administrat societatea Agro Heleșteni SRl, de pe urma căreia a obținut subvenții,  prezentând cu ajutorul unui angajat din primărie documente false. Prejudiciul a fost de 8.700 lei. Șofrac a recunoscut fapta și a semnat un acord cu procurorii, fiind condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare. Condamnarea definitivă a avut loc în 2021, iar lui Șofrac i s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, iar un an nu are voie să ocupe funcții publice.

„Inculpatul, administrator al SC Agro Heleșteni SRL, ar fi depus cu rea-credință, în perioada 2013-2014, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente care conțin informații necorespunzătoare adevărului (tabelul centralizator al contractelor de arendă, diverse adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin, pentru o suprafață de teren pe care nu o deținea în realitate.

În campania din anul 2013, inculpatul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Axinia Liviu Vasile care, în calitatea menționată mai sus, a înregistrat în evidențele Primăriei Heleșteni un contract de arendare având ca părți pe S.C Agro Heleșteni SRL și o persoană fizică, deși documentul nu purta semnătura proprietarului.

Prin aceste demersuri, s-a produs un prejudiciu de 8.790 lei, debit care a fost achitat în totalitate de către administratorul SC Agro Heleșteni SRL. În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică și sunt de acord cu pedepsele și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

– amendă de 13.500 lei și pedeapsa complementară constând în afișarea hotărârii de condamnare la sediul Consiliului Local al comunei Heleșteni, județul Iași, cu executare de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (în cazul S.C Agro Heleșteni SRL)” ,se arată în adresa DNA.

Nu a fost „reabilitat”

Condamnarea definitivă a avut loc în 2021, iar lui Șofrac i s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, iar un an nu are voie să ocupe funcții publice. Doar că legea 115/2015, privind alegerea autorităților publice locale, îl ține încă pe tușă. Legea a fost actualizată cu o prevedere prin care viitorii candidați la alegeri ce au avut vreo condamnare, trebuie să treacă și printr-o perioadă de reabilitare de 3 ani, inclusă la finalul perioadei de încercare. În cazul lui Șofrac, perioada de reabilitare se termină la finalul anului 2026. Abia apoi ar putea candida. Articolul 6, al. c) din lege arată că cetățenii nu pot alege „persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, condițiile prevazute la art. 37 din Constituția României, republicată, pentru a fi alese și persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni sâvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”.

Primarul invalidat: „E din cauza dosarului pe care l-am avut”

Benone Șofrac susține că a fost invalidat pe motiv că a fost condamnat în trecut. Alesul PSD a menționat însă că va contesta decizia, susținând și că Autoritatea Electorală nu a avut nimic de obiectat când i-a acceptat candidatura. „E din cauza dosarului pe care l-am avut. Dar odată ce Autoritatea Electorală mi-a dat validarea nu văd de ce mi-a fost contestată alegerea. AEP mi-a dat acceptul, altfel nu candidam. O să fie, nu o să fie, asta este, mergem înainte cu Dumnezeu. Eu am recunoscut fapta, dar nu aș mai face alte dezvăluiri acum cum mi-a fost făcut dosarul. Voi contesta decizia instanței de invalidare”, a spus Benone Șofrac.

 

 Vlad Rotaru

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here