Abia ajuns la închisoare, Adrian Năstase a și început războiul online cu ziariștii, Traian Băsescu și dușmanii politici

Fostul prim-ministru Adrian Năstase, condamnat la patru ani de închisoare cu executare în „Dosarul Zambaccian”, a postat pe blogul personal un text, „Câteva gânduri, despre sentinţă“, în care învinueşte şi USL-ul pentru trimiterea sa, din nou, după gratii.
 

„De data asta nu voi mai putea spune că este exclusiv vina lui Băsescu. Răul poate fi făcut nu doar prin acţiune ci şi prin inacţiune. Faptul că actuala coaliţie a consolidat mecanismele prin care Băsescu controlează sistemul judiciar la vârf, aplicând, în continuare, reguli aberante, este o mare neîmplinire. În loc să se concentreze pe adoptarea unor legi moderne, echilibrate, pe efortul de revizuire a Constituţiei, actuala coaliţie se ocupă, nejustificat de mult, în opinia mea, de conflictele locale din teritoriu”, a explicat Năstase.

Acesta a scris şi cum a fost prima noapte după revenirea în Penitenciarul Rahova: „În ceea ce mă priveşte, în noaptea care a trecut, mi-am limpezit gândurile şi am tras mai multe concluzii. Când va fi cazul vi le voi împărtăşi pe toate”. Fostul premier spune că ştia încă dinainte de anul nou că va fi condamnat la închisoare cu executare.

„Aveam informaţii, din zona Cotroceni, cu câteva zile înaintea Anului Nou, că se luase “hotărârea” ca sentinţa în dosarul „Zambaccian“ să fie de închisoare cu executare, atât pentru mine cât şi pentru soţia mea. În final probabil pentru raţiuni legate de eventualele reacţii ale opiniei publice, pedeapsa pentru soţia mea a fost modificată”.

 

De după gratii, Năstase se războieşte cu CTP şi Ion M. Ioniţă

În postarea „Câteva gânduri, despre sentinţă”, Adrian Năstase „se războieşte” cu ziariştii Cristian Tudor Popescu şi Ion M. Ioniţă: „Sigur, nu mă aştept ca unii jurnalişti, cum ar fi Cristian Tudor Popescu – cel care ar trebui să-şi aroge unele merite în alegerea, ca preşedinte, a lui Băsescu în 2004 – sau Ion M. Ioniţă care, după 9 ani încă nu a aflat că în blocul din Zambaccian eu am un singur apartament primit în contra partidă cu terenul pus la dispoziţia constructorului iar acesta, Sergiu Sechelariu, a avut 3 apartamente, pe care – de altfel, le-a şi vândut, nu mă aştept deci să citească notele scrise ce cuprind explicaţiile avocaţilor pe aceste subiecte. O vor da înainte cu “justiţia”, cu “valorile”, cu “independenţa”, cu “oamenii politici”, menţinând confuzia dintre conceptul de justiţie şi sentinţele concrete date de unele complete configurate politic, pe de altă parte”.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here